AcasăCulturăLocuri, oameni, fapte, întâmplări cu IANCU BÂȚĂ, teleormăneanul

Locuri, oameni, fapte, întâmplări cu IANCU BÂȚĂ, teleormăneanul

Pe Iancu Bâță, îl cunosc numai virtual, din vara acestuia an, fiind prieteni pe un site de socializare. Ne-a atras faptul că amândoi suntem de vârste apropiate, suntem pasionați de literatură și suntem într-un fel „copământeni”, termen lansat de d-na Daniela Achim Harabagiu, tot teleormăneancă. Eu sunt născut pe Valea Sâiului, la Pleașov, iar dânsul la Lița, zece km mai la sud, comună cățărată pe ultimii versanți ai terasei răsăritene a Oltului, ce se întinde de la Drăgăneștii de Olt, până la malul Dunării, la Turnu Măgurele. Ca și vecini Lița are la nord Segarcea de Vale, la nord-est Putineiu și Salcia, la vest comuna Islaz și la sud municipiul Turnu Măgurele.

Zona este încărcată de istorie și este locul de baștină a multor personalități din varii domenii de activitate. Amintim aici pe  poeții Rodian Drăgoi și Tudor Matresu, din Lița. Pe jurnalistul și poetul Mihai Tănase din Plopii Slăvitești. Pe poeta și pictorița Daniela Achim Harabagiu din Slobozia Mândra și pe consăteanul său, comandorul de aviație și scriitorul Florian Sitaru. De Putineiu se leagă numele industriașului Malaxa care a fost ultimul proprietar al  moșiei din localitate. La Segarcea Vale este locul de baștină al poeților  Dimitrie Stelaru și Ion Segărceanu, precum și al profesorului universitar Gheorghe Sarău.

De localitatea Salcia este legat numele marelui prozator Zaharia Stancu, iar Islazul este locul unde Ion Heliade Rădulescu a citit binecunoscuta Proclamație de la 1848, printre fruntașii revoluționari fiind și Popa Șapcă din Celei (Olt). Nu în ultimul rând trebuie amintită familia boierească Bălăceanu – Stolnici din nordul județului și cunoscutul prozator Marin Preda, de la la Siliștea-Gumești. Iar de municipiul Turnu Măgurele sunt legate numele multor personalități din care enumerăm numai câteva precum Petre Bellu, Hortensia Papadat Bengescu, Gherase Dendrino. Cornelia Caracaleanu – Popa, Hariclea Darclee, Miron Radu Parascchivescu, Andrei Pleșu, Petru Popescu, Radu Zaharescu, Dumitru Popescu, generalul David Praporgescu. Deoarece timp de patru secole, cu mici întreruperi, cetatea „Turiss” și împrejurimile sale a fost raia turcească, cu “sangeacul” la sud de Dunăre, la Nikopol, influențele otomane, slave și grecești s-au manifestat din plin asupra limbii, obiceiurilor, tradițiilor, gastronomiei, vestimentației, muzicii și dansurilor locului. Abia  la începutul secolului al XIX – lea, după Pacea de la Adrianopol, statutul de raia a fost abrogat. Și melosul popular al ținutului este unul deosebit și spune totul despre acesta numai dacă ne referim la doi rapsozi populari de marcă, Floarea Calotă și Liviu Vasilică.

Acesta este, în linii mari, contextul socio-istoric, cultural și geografic în care s-a născut, a copilărit, a deslușit tainele scrisului și cititului și și-a cristalizat personalitatea Iancu Bâță. Locurile acestea sunt dăruite de bunul Dumnezeu cu peisaje inedite, ape și izvoare cristaline, câmpii întinse, dealuri și văioage pe care înflorește frumosul bujor și trăiește dropia cea semeață. Toate acestea în ciuda unor cârcotași care nu știu unde este Teleormanul pe hartă. Destinul a făcut să părăsească satul natal după terminarea cursurilor liceale, nu departe de Teleormanul de baștină, la Craiova, unde a avut o carieră profesională de succes, și-a întemeiat o familie frumoasă, a trăit și a debutat în lumea literară.  După pensionare s-a retras în satul natal unde trăiește în prezent.

Iancu Bâță  este un septuagenar care ne dovedește că acest har al creației, dăruit cu generozitate de bunul Dumnezeu, nu are „limite de vârstă”.  Fiind absolvent al Școlii Militare de Ofițeri Activi a Ministerului de Interne și al Facultății de Drept cariera sa profesională s-a derulat până la pensionare în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Dolj, unde a ocupat diferite funcții manageriale și a fost evidențiat pentru rezolvarea cu succes a multor cazuri și situații specifice. Au fost ani de pregătire continuă, de muncă, de aplicarea legilor sub imperiul unei stricte deontologii profesionale, de relaționarea permanentă cu oameni din toate mediile sociale, cu diferite profesii și tipuri de personalitate.

Despre Iancu Bâță scriitorul și jurnalistul sunt multe de spus. Mă limitez în a aminti telegrafic că este cofondatorul revistei „Dialog”, a fost un colaborator activ al mediei craiovene, a fost membru în colectivele redacționale ale revistelor “Meridian”, “Conflict” și “Indiscret”, o parte din scrierile sale sunt incluse în mai multe antologii locale, regionale sau naționale, a publicat volumele „Bastionul”, „Satul din inima mea”, „În Agora”. Pentru aportul adus de Domnia Sa la cunoașterea culturii și civilizației din mediul rural românesc a fost recompensat în anul 2025 cu „Premiul pentru proză” acordat de Fundația Națională pentru civilizație rurală „Niște țărani”. De asemenea a fost gratulat cu “Premiul pentru proză”, acordat de revista „Teleormanul cultural”, în anul curent.

Nu în ultimul rând trebuie să remarcăm pe omul care este Iancu Bâță. Profesia de polițist este una dură, derulată zi și noapte, în „foc continu”, cu mult stres, cu o cazuistică diversă, departe de a fi una plăcută. Cu toate acestea a reușit să își facă meseria cu “omenie”, fără a face rabat de la aplicarea strictă a legilor și normelor sociale, cu respect pentru adevăr și dreptate, iar munca de prevenire a faptelor și fenomenelor antisociale a fost prioritară în toată activitatea sa. Calitățile sale native s-au împletit armonios cu acelea conferite de profesie, cumulative acestea fiind ordinea, disciplina, meticulozitatea, intuiția, abilitățile de analiză, sinteză și introspecție, imaginația creativă, empatia, spiritul de observație. Toate garnisite din plin cu o stăpânire perfectă a limbii române, cu mult har, talent și sensibilitate totală. În același timp a fost și este un bun cetățean participând activ la viața comunității, la Craiova sau în satul natal.

„Urme în țărână”, apărută anul acesta, la Editura „MJM” din Craiova, se înfățișează  cititorului încă înainte de a o deschide. Coperta impresionează plăcut prin grafica sa, cu imaginea unui copil mergând desculț pe ulița plină de țărână a satului. Țărâna, ce se regăsește prin toate satele de pe valea Sâiului, este “loess-ul”, roca sedimentară a colinelor ce mărginesc satul la răsărit, măcinată și transformată în praf poroziv, de vânt și intemperii. O țărână galben – maronie, densă, cleioasă, bună la ridicarea oleaburilor gospodărești. Un praf dus de vânt peste tot, precum “ciulinii Bărăganului” ai lui Panait Istrati. Foarte important și relevant pentru tematica lucrării este mențiunea autorului chiar de pe copertă, respectiv  “Unele urme nu se șterg niciodată. Ele devin cale. Ele devin poveste”. Și pentru a întări afirmația în imagine, în spatele copilului rămân urmele pașilor săi, bine conturate în țărână, parcă pentru a se întipări pentru totdeauna, pe vecie, pentru posteritate. Ele devin “poveste”, cum spune autorul, ele devin istorie. Așa cum istorie sunt artefactele descoperite în măgurile, gorgoanele, dolurile, tellurile răspândite pe întinsul câmpiilor Boian și Burnaz. Simbolistica urmelor pașilor noștri este bogată și diversă, cu o multitudine de conotații filozofice, religioase, ontologice, literare, etice. Sigur urmele în țărână sunt fragile, efemere, ca și existența noastră. Prin urmare vântul, ploaia, zăpada vor șterge aceste urme. Cert este că dincolo de urmele din țărâna uliței, urmele lăsate de Iancu Bâță de-alungul întregii sale existențe, de-alungul carierei sale profesionale, a vieții personale,  a parteneriatului său cu muzele literar – artistice și cu comunitățile în care a trăit și trăiește vor rămâne pentru totdeauna în conștiința familiei, a foștilor colegi de școală, de serviciu, a concitadinilor și consătenilor săi.

În prezenta dizertație nu aș vrea să vorbesc despre modalitățile autorului de abordare stilistică a scrierii sale, neavând expertiza adecvată în acest domeniu și nefiind familiarizat cu operele sale anterioare. A făcut-o de altfel foarte bine Doamna Profesor Maria Peșu, din municipiul Alexandria, în prefața acestor “urme”, în primul rând literare,  sugestiv întitulată “Urme în țărână – Fărâme de timp din viața unui om. Timpul: Clipa, Anul, Veacul, Eternitatea”.

Lucrarea conține un număr de 55 de povestiri, aparent  fără legătură între ele, printre rânduri găsindu-se o serie de fotografii, ilustrative pentru subiectul abordat. După titlul volumului și imaginea de pe copertă prima mea impresie a fost că tematica lucrării vizează în exclusivitate satul copilăriei, Lița. Lecturând scrierea am realizat că dincolo de câteva povestiri legate de satul natal, autorul face o incursiune în trecutul său, fapt ce îmi amintește de o monumentală lucrare memoralistică a unui cunoscut jurnalist care se intitula “Oameni, ani, viață”. Ne sunt relatate situații și întâmplări din copilăria autorului, din satul natal, din școlile urmate, de la serviciu, din viața de militar în termen, din viața personală. Apar personaje reale, așa cum au fost sau cum sunt, cu trăsăturile lor de personalitate, cu faptele lor. Colegi de școală, colegi de serviciu, rude, vecini, concitadini, consăteni, prieteni sau simple cunoștințe. Mai buni sau mai puțin buni. Totul prezentat la persoana a întâia, într-un limbaj direct, nesofisticat, logic. Iar “urmele” nu sunt numai cele  din “țărâna” de pe “ulița copilăriei”, sunt tot ce lăsăm după noi,  în existența efemeră pe care o avem în această lume. Și “urmele” lăsate de Iancu Bâță sunt unele demne de urmat.

Un fapt inedit este că volumul este alcătuit din unele din postările autorului pe o rețea de socializare, într-o perioadă relativ lungă, de la 25 noiembrie 2016, până la 21 iulie 2025. Vorbim, prin urmare de un jurnal modern, un jurnal digital, diferit față de cele clasice. Pentru cine ia în serios un cont pe o rețea de socializare și abordează un asemenea  mod de comunicare cu “prietenii” cunoscuți sau anonimi și chiar cu neprietenii, o postare, înseamnă muncă, responsabilitate, asumare, documentare. Este un alt mod de exprimare inedit, inovativ, pentru care autorul merită toate felicitările.

Iancu Bâță se dovedește a fi un bun povestitor, cu o memorie foarte bună legată de situațiile trăite sau la care a fost un fin observator de-alungul anilor. Iar eroii povestirilor sale sunt foarte bine creionați, portretizați.

Interesant este că autorul folosește în povestirile sale multe regionalisme specifice zonei de sud-vest a Teleormanului.

Întotdeauna în literatura beletristică mi-au plăcut cărțile în care, parțial sau total, am regăsit o parte din mine, o parte din viața mea. Numai faptul că privesc imaginea de pe coperta cărții lui Iancu Bâță mă reîntoarce departe în timpul când în praful de pe “linia” din fața casei părintești îmi rupeam buricele degetelor de la picioare bătând o minge din cârpe. Sau îmi amintesc de cei mai răi ghimpi de pe lume, “colții babei” , ce stau ascunși prin țărâna de pe poteci și îmi bășicau tălpile picioarelor. De asemenea mă regăsesc total în povestirea „Trenule, mașină mică” în care mă revăd militar în termen la un pluton de comandă din cadrul unui divizion de artilerie antiaeriană.

Mă impresionează la Iancu Bâță dragostea față de florile, arborii, arbuștii și copacii din curtea casei sale dar și față de păsările și animalele ce îi sunt nu numai „chiriași” dar și prieteni, într-un fel. Chiar și față de cele nedomestice, precum rândunelele sau ariciul. Asta îmi amintește de comuniunea pe care întotdeauna oamenii satelor au avut-o față de tot ce viețuiește în curțile lor. Iar pentru intelectualul teleormănean natura are parfumul ei care îți înfrumusețează viața.

Dincolo de seriozitatea frazelor sale, pe alocuri autorul înserează un umor sănătos și o ironie fină, specifică urmașilor lui Ilie Moromete.

Și, în sfârșit, Iancu Bâță se dovedește a fi un nostalgic dar unul încărcat de energie pozitivă. Și precum Darie al lui Zaharia Stancu nu trebuie să uităm niciodată nimic din locurile pe unde am trecut și oamenii pe care i-am cunoscut. Și Iancu Bâță nu a uitat!

Pentru a înțelege lumea Heraclit din Efes folosea conceptul „panta rei”. Este adevărat „totul curge” și cum spunea tot gânditorul antic „niciun om nu poate să intre în apa aceluiași râu deoarece nici râul și nici omul nu mai sunt la fel” Cât adevăr ! În viața noastră totul curge și fiecare clipă de viață devine instantaneu o amintire. Iar singura noastră întoarcere este la Dumnezeu și la „țărâna” din care am purces.

„Urme în țărână” este o carte care se lecturează cu inima deschisă de aceea o recomand cu toată sinceritatea ! Mulțumim, Iancu Bâță pentru sufletul tău curat și vorbele tale frumoase !

Gheorghe Geantă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments