Comuna Colonești, din județul Olt, aflată sub sceptrul primarului Nicolae Stan, a deschis „pruncuților neamului”, cum le spunea elevilor săi din Lancrăm marele „poet al minunilor și extazelor” Lucian Blaga. Fără festivitățile de altădată. Fără lumina aceea unică și magică din ochii învățăceilor, ai părinților lor și ai dascălilor de odinioară. Fără bucuria supremă a intrării în templul spiritualității, al descifrării tainelor limbii române și al întâlnirii/reîntâlnirii copiilor patriei cu apostolii neamului.
În drumul spre sălile de clasă îngrijite la maxim, având pe băncuțele școlare ghiozdanele și rechizitele necesare, pe care administrația locală le-a pregătit pentru elevii claselor I-VIII, m-a condus doamna director, profesor de matematică, Mirela Celmare, al cărei soț, Lilian Celmare, dascăl distins și profesor de filosofie, plecat prea repede la stele, a fost colaborator al ziarului nostru Linia Întâi.
Am descifrat, totuși, lumina din inimile elevilor, ale părinților lor și în sufletul celor de la catedră, în speranța primarului Nicolae Stan, aflat la sfârșitul carierei sale politice și administrative… Asta, în ciuda austerității instituite de actualul guvern asupra Educației, a disprețului față de educatorii adevărați, față de cultivarea meritocrației în Educația națională, în ciuda adversității unui ministru (nomina odiosa), care numără băncile din sălile de clasă, în loc să numere și să-i răsplătească cum se cuvine pe cei care pregătesc viitorul intelectual, moral, economic și social – adică viitorul acestei țări –, tăind și suprimând posturi, salarii, conștiințe…
La scurtele mele întrebări, mi-au răspuns doamna director Mirela Celmare, Mihaela Stănescu – profesor de engleză-franceză, dirigintă la clasa a VIII-a, Oana Camelia Bălan – filolog, profesoară de limbile română și franceză, dirigintă la clasele VI-VII (simultan), precum și d-l profesor documentarist (specialist în istorie-geografie) Marin Buciumeanu, diriginte la o clasă de copii frumoși și surâzători, abia trecuți în clasa a V-a.
Mirela Celmare: „Dorim să schimbăm niște lucruri care nu au fost luate cu consultarea noastră!”
– Doamna directoare, iată că, în ciuda tuturor contorsiunilor politice, de care n-a scăpat nici Educația, la Colonești începe un nou an școlar. Sub ce auspicii îl demarați, având în vedere disensiunile dintre guvernul actual și corpul profesoral, susținut de sindicatele din Educație, care sunt pe punctul de a declara o grevă de lungă durată?
Din păcate, după atâția ani de activitate (34), acum este primul an școlar care începe sub semnul acestor măsuri, după părerea mea, luate haotic. Sunt convinsă că au fost în defavoarea copiilor, a profesorilor și a părinților. Sperăm ca lucrurile să se așeze în normalitate, ministrul de resort să se trezească din somnul rațiunii și să începem cât de curând anul școlar așa cum ar trebui.
– „Comandamentele” din domeniu ce v-au „ordonat”? Ce vi s-a spus de la Inspectoratul Școlar Olt, de la sindicate? Care este orientarea astăzi?
De la Inspectoratul Școlar ni s-a spus să luăm legătura cu părinții și cu copiii și să avem o bună comunicare. De la sindicat, de asemenea, ni s-a spus să ne întâlnim, dar să ne manifestăm cu anumite rețineri, anume să nu dăm, de exemplu, manualele, să nu facem deschiderea anului școlar așa cum am făcut-o întotdeauna… Pentru că, într-adevăr, ca să faci o festivitate de deschidere, trebuie să ai și starea interioară, sufletească, necesară. Putem spune că nu suntem bucuroși deloc de ceea ce se întâmplă în învățământul românesc, având în vedere că și noi, conducătorii de instituții școlare, eram în concediu și a trebuit să parcurgem niște etape care, în mod normal, s-ar fi desfășurat în mai bine de jumătate de an…
– Am văzut ghiozdane frumoase, am văzut lucruri frumoase, copilași cu raze în privire… Totuși, dați drumul la spirit, cum s-ar spune… Spiritul merge înainte, în ciuda problemelor!
Da, bineînțeles. Având în vedere respectul pe care îl purtăm față de domnul primar și de Consiliul Local, față de efortul pe care dumnealor l-au făcut, respectul față de părinți și față de copii, noi am decis să ne întâlnim astăzi, chiar dacă nu facem o festivitate de deschidere în curtea școlii, așa cum eram obișnuiți și cu invitați. Ne-am adunat, copiii au mers pe clase, s-au bucurat de aceste ghiozdane care au în ele tot ce trebuie, echipate cu tot ce îi trebuie unui elev ca să înceapă anul școlar. Și, bineînțeles, pentru ei va fi o bucurie, iar noi trăim bucuria prin ochii lor de copii!
– Așadar, care au fost eforturile materiale?
Ghiozdanele echipate cu tot ce trebuie… Și, din partea diriginților și a doamnelor învățătoare, dulciuri, câte o mică atenție, câte un pliant – lucruri pe care noi le facem în mod normal când se deschide anul școlar. Cred că ați văzut și dvs. bucuria copiilor…
– Deși nu s-au făcut manifestări cum se făceau înainte, cum se va continua?
Noi vom fi alături de colegii noștri, îi vom susține. Fiecare va alege dacă va fi în grevă sau nu, deși cred că toți vom fi alături. E normal să ne dorim să schimbăm niște lucruri care nu au fost luate cu consultarea noastră, cu consultarea sindicatelor – lucruri care așa ar fi trebuit să se desfășoare în mod normal, într-o țară civilizată, democratică, europeană!
Prof. Mihaela Stănescu: Le urez guvernanților noștri doar atât: Înțelepciune!
– Doamna profesor, cu ce gânduri intrați în anul școlar 2025-2026?
Am încercat să-l începem în mod normal, obișnuit, cu efective complete, cu dragoste de educație și învățătură și cu o dorință permanentă de a ne cultiva.
– Iată că dvs. sunteți profesor de limbi străine, un lucru extrem de important în societatea actuală! Ce le urați mai marilor acestei patrii în derivă?
Le urez guvernanților noștri doar atât: Înțelepciune!
Oana Camelia Bălan: Școala este cel mai mare formator de caractere, de personalități…
– Care sunt gândurile dumneavoastră, cu prilejul demarării noului an școlar?
Gânduri, oarecum, incerte, pentru că ne-am fi dorit și noi să avem un an la fel de productiv, la fel de încântător, cum au fost toți anii ceilalți. Dar suntem alături de copii și părinți. Am decis să deschidem anul școlar într-un mod neoficial, cum n-am făcut niciodată până în prezent, și să primim copiii, pentru că ei, poate, sunt cei care suferă cel mai mult, dar nici nu știm la ce să ne așteptăm mai departe. Noi suntem încrezători că va fi bine în continuare. Poate că un Dumnezeu al Educației veghează și asupra viitorului școlar al acestei țări…
– Parafrazându-l pe Marin Preda, putem spune: „Dacă învățământ nu e, nimic nu e!” Cum comentați?
Pare că și timpul nu mai are răbdare, dacă e să ne raportăm la Marin Preda. Da, dacă învățământ nu e, chiar nimic nu e. Eu zic că școala este cel mai mare formator de caractere, de personalități, de tot ce înseamnă coloană vertebrală.
Prof. Marin Buciumeanu: Noi încercăm să discutăm și să-i facem pe părinți să înțeleagă situația!
– Domnule profesor, cum vedeți, ca documentarist, situația Educației în prezent?
Fiecare dintre domnii profesori dorește să aibă rezultate bune în ceea ce privește munca depusă la clasă. Consider că actualele condiții, în ceea ce privește unele măsuri luate de domnii guvernanți, nu se potrivesc nevoilor noastre. Undeva n-am fost consultați și cred că s-a făcut o mare nedreptate unora dintre colegii noștri. Noi încercăm să discutăm și să-i facem pe părinți să înțeleagă situația, dar vă asigur că, în timpul programului, o să fim mereu la școală.
– Parafrazând motto-ul regalității române „Nihil Sine Deo”, putem spune „Nihil Sine Educatione”… Ce părere aveți?
Și gândul meu e tot la Carol I, care, domnind într-o perioadă foarte agitată, le spunea primilor miniștri: „Nu mă interesează ce echipă guvernamentală aveți, mie mi-l păstrați pe Spiru Haret!”. Asta spune tot.
La Colonești, începutul anului școlar a fost marcat de un gest de grijă și solidaritate: fiecare elev a primit un ghiozdan complet echipat, semn că administrația locală și cadrele didactice își cunosc misiunea. În ciuda austerității, a lipsei de festivitate și a măsurilor impuse de sus, fără dialog, profesorii au ales să fie prezenți pentru elevi. Adevărata lecție din Colonești este că Educația trăiește prin cei care o slujesc cu respect, credință și demnitate.
Dumitru Sîrghie