(In memoriam)
Luna lui Brumărel ne aduce întotdeauna bucurii și tristeți. Ne aduce sărbători în calendar, dintre care una dintre cele mai semnificative, pentru mine personal, e cea legată de Ziua Profesorilor, ne aduce tablourile multicolore strecurate prin frunzele copacilor, ce își schimbă haina în acest anotimp. Toamna înfloresc crizantemele, florile rezistenței.
Pentru mine toamna este un anotimp frumos. Dar, admirând splendoarea ei, uneori am și un sentiment de tristețe. Toamna a venit pe lume, și tot toamna a plecat din această lume, un om deosebit pentru mine. Ziaristul și publicistul Vasile Izvoran Cernăuțeanu (numele de botez – Vasile Hlopin). Domnul Vasile Izvoran Cenăuțeanu, el singur probabil, și-a ales acest pseudonim, a fost ziarist și publicist, poet bucovinean. Toată viața a trudit la unicul pe atunci ziar în limba română (de fapt era moldovenească pe atunci), Zorile Bucovinei.
Am început să scriu la acest ziar cu aproape 5 decenii în urmă. Eram elevă a școlii medii din Pătrăuții de Jos, satul meu de baștină. După apariția primului articol „La școala dragă”, țin minte și titlul lui, iar în arhiva mea personală se păstrează, bineînțeles, cum se păstrează și miile de artcole, apărute în sutele de ziare, de-a lungul anilor, am mai scris și altele. Toate au fost publicate. Abia când eram studentă în anul III, la Universitatea cernăuțeană și am pășit pentru prima dată pragul redacției acestui ziar, ce își avea sediul pe strada Domnească, sau mai bine zis Kobâleanska, 5, din vechiul oraș Cernăuți, aveam să fac cunoștință cu cel care îmi fusese de fapt, primul îndrumător în lumea scrisului, a publicației. Dl Vasile Hlopin avea în subordinea sa pe atunci școlile, instituțiile de învățămțnt de toate gradele. Astfel, colaborarea noastră a durat mai mulți ani la rând, fiind studentă, pe urmă profesoară de limbi străine la școala (azi liceu) din satul Cupca, unde sunt și azi cu serviciul.
Era un om modest, mai mult tăcut decât vorbăreț, serios, punctual, corect, principial, sever, uneori, așa mi se părea pe atunci. Avea vaste cunoștințe în multe domenii, era citit, erudit, competent, amabil. I-am purtat întotdeauna un respect deosebit.
Odată cu trecerea anilor, am observat că pe lângă articolele de publicistică a început să publice poezii. Deja își luase și pseudonimul de Vasile Izvoran Cenăuțeanu. Pensionar fiind, publica deja în mai multe reviste și ziare care începură să apară pe la Cernăuți, atât versuri, cât și unele articole de publicistică.
Ne întâlneam foarte rar, la unele ceremonii ce deja se organizau la Cernăuți. Întotdeauna îi vorbeam cu respect și stimă. Anume, el a redactat și primele mele poezii. Mai târziu le-am introdus întru-n volum aparte, deși adevărata mea vocație a rămas publicistica. Tot el mi-a dedicat și o poezie, pe care am publicat-o în cartea mea. Iar în ziarul „Concordia”, cu care a colaborat o vreme (ziar la care am colaborat și eu), a publicat, cu an în urmă, un articol despre mine personal cu titlul „Doamna profesoară”. A fost o surpriză pentru mine.
Îl ninsese deja pe la tâmple puțin toamna cu crizanteme albe, dar era mereu același domn, plin de demnitate, cu fruntea sus, sincer, modest, amabil..
Apoi tot prin ziarele noastre a venit vestea cea tristă, a plecat la cei aproape 70 de ani, fără câteva zile, pe un alt tărâm. Mi-a părut tare rău. Regret plecarea lui până azi și o voi regreta toată viața.
În vara acestui an, am fost în vizită la muzeul pe care l-a deschis la casa proprie nonogenarul Ionică Semeniuc din Hrușăuții Volocii. Deseori discutam și înainte cu d-l Ionică despre bunul și neuitatul meu îndrumător. Au fost toată viața în relații bune. Anume dl Ionică Semeniuc, după vizita făcută acasă, dar și la Muzeul Satului, amenajat tot la inițiativa domniei sale (eveniment despre care eu am scris deja în mai multe ziare și reviste), propus și ne-am deplasat la cimitirul satului Voloca, unde își doarme somnul de veci, fostul meu îndrumător Vasile Izvoran Cernăuțeanu. Am aprins o lumânare, am rostit câte o rugăciune. Am avut emoții. După ani de zile, ajunsesem prima oară la mormântul său. Am vorbit mult despre el în acea zi cu dl Ionică. Cum spuneam mai sus erau în bune relații. Regretatul domn îl îndemna mereu pe d-l Ionică să păstreze aceste lucruri vechi, să nu se piardă. Ele sunt o adevărată comoară.
În arhiva mea personală păstrez o mapă cu mai multe ziare de și despre ziaristul și poetul Vasile Izvoran Cernăuțeanu. În anul 2007 am scos de sub tipar cartea sa „Toamna crizantemelor albe”. Am adunat între copertele acestei cărți tot ce am găsit prin ziare și reviste publicate de el și despre el. Membrii familiei mi-au pus la dispoziție câteva poze. Ele mi-au fost aduse la Cernăuți de un alt consătean de al domniei sale, artistul și poetul Nicolae Mintencu, trecut și el acuma în eternitate. Tot el le-a transmis înapoi, dar și câteva exemplare de carte. Mă bucur că măcar în felul acesta am reușit să-i mulțumesc fostului meu îndrumător, pentru toate sfaturile primite cândva, pentru toate materialele publicate, pentru susținerea și amabilitatea de care a dat dovadă.
E iarăși toamnă, ba cu ploaie, ba cu zile senine, ba cu soare, ba cu nori. E toamnă cu crizanteme și frunze multicolore. Prin prisma crizantemelor albe, îmi amintesc de bunul și neuitatul meu îndrumător Vasile Izvoran Cernăuțeanu. Amintirea e veșnică!
Eleonora Schipor
