20 iulie 2025. Într-un moment încărcat de emoție, respect și memorie colectivă, municipiul Caracal a marcat Ziua Aviației și a Forțelor Aeriene prin inaugurarea Monumentului Eroilor Aviatori, dedicat celor care au slujit patria sub însemnele Regimentului Aviație Vânătoare Deveselu, între anii 1953–2003.
Evenimentul s-a desfășurat de Sfântul Ilie, patronul spiritual al aviatorilor, și a adus împreună autorități locale, veterani, familii ale eroilor și cetățeni care au dorit să își plece frunțile în semn de recunoștință.
23 de nume, o singură onoare: în slujba cerului și a țării
Monumentul, ridicat cu sprijinul Asociației Române pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii – Filiala „Căpitan Aviator Erou Alexandru Șerbănescu” Caracal, este dedicat nu doar întregului personal al regimentului, ci mai ales celor 23 de aviatori care și-au pierdut viața în timpul pregătirii de luptă. Ei sunt, de acum, amintiți nu doar în sufletele celor dragi, ci și prin acest loc de reculegere și respect colectiv.
O zi a memoriei și a mândriei locale
La ceremonie au fost prezenți primarul municipiului Caracal, Ion Doldurea, viceprimarul Lari Pătran și deputatul PSD Bogdan Mihuți, alături de reprezentanți ai MAPN, veterani și zeci de locuitori ai orașului.
Într-un moment de profundă emoție, primarul Ion Doldurea a transmis următorul mesaj:
„Este o zi în care nu doar sărbătorim, ci mai ales ne înclinăm în fața celor care și-au dat viața în slujba unui ideal. Caracalul a avut o legătură strânsă cu istoria aviației militare române, iar acest monument reprezintă un act de onoare, dar și de responsabilitate: aceea de a nu uita. Suntem datori să transmitem mai departe tinerelor generații respectul față de sacrificiu, față de zbor, față de patria pentru care acești oameni au murit. Le suntem veșnic recunoscători.”
O inițiativă care scrie istorie în piatră
Proiectul a fost realizat la inițiativa și cu implicarea Asociației pentru Istoria Aeronauticii din Caracal, care de ani buni luptă pentru păstrarea memoriei zburătorilor din zonă. Filiala poartă numele căpitanului aviator Alexandru Șerbănescu, unul dintre cei mai apreciați piloți de vânătoare din al Doilea Război Mondial, erou național și simbol al curajului în fața cerului.
Dragoș Sîrghie