AcasăAdministrațieConsiliul Județean Olt dă undă verde reabilitării pavilionului central al Spitalului Județean...

Consiliul Județean Olt dă undă verde reabilitării pavilionului central al Spitalului Județean de Urgență Slatina

În ședința Consiliului Județean Olt de astăzi, 3 septembrie, consilierii județeni au aprobat indicatorii tehnico-economici actualizați pentru proiectul de reabilitare a pavilionului central al Spitalului Județean de Urgență Slatina.

Proiectul, cu o valoare totală de 71,97 milioane lei, inclusiv TVA, vizează modernizarea unei suprafețe de 8.581 de metri pătrați și are o durată estimată a lucrărilor de 24 de luni. Finanțarea va fi asigurată prin contribuția Companiei Naționale de Investiții și a Spitalului Județean de Urgență Slatina.

Vicepreședintele CJ Olt a explicat că actualizarea indicatorilor tehnico-economici a fost necesară ca urmare a modificărilor legislative și a creșterii TVA, ceea ce va permite scoaterea proiectului la licitație și continuarea implementării acestuia.

„Acesta este un pas esențial pentru realizarea unui obiectiv major în domeniul sănătății, care va aduce spații moderne, instalații noi și condiții mai bune pentru pacienți și cadrele medicale”, a precizat Virgil Delureanu.

Proiectul reprezintă o prioritate pentru administrația județeană și se înscrie în eforturile de îmbunătățire a infrastructurii medicale din Olt.

Dragoș Sîrghie

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments