Astăzi, 22 octombrie a.c., vicepreședintele Consiliului Județean Olt, Ionuț Ivan, a participat la conferința de lansare a proiectului „Programul regional de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului colorectal Sud-Vest Oltenia (ROCCAS 4 SVO)”, implementat de Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, în parteneriat cu Asociația Mereu pentru Europa, și finanțat prin Programul Sănătate 2021-2027.
În cadrul evenimentului, Ionuț Ivan a subliniat importanța prevenției și a colaborării instituționale în domeniul sănătății publice:
„Medicina de astăzi nu înseamnă doar tratament, ci mai ales prevenție. Prevenția salvează vieți și folosește mai bine resursele. Costă mai puțin decât tratarea, dar valoarea ei nu se măsoară în bani, ci în șansa de a rămâne sănătos.”
În calitate de autoritate care are în subordine Spitalul Județean de Urgență Slatina, Consiliul Județean Olt susține în mod activ aceste programe de prevenție și își reafirmă disponibilitatea pentru parteneriate ce contribuie la dezvoltarea serviciilor medicale și la apropierea medicinei de oameni.
Potrivit coordonatorilor proiectului, în următorii patru ani, peste 25.000 de persoane din regiunea Sud-Vest Oltenia vor beneficia gratuit de servicii de screening pentru cancerul colorectal, iar peste 31.000 de locuitori vor fi informați și educați cu privire la importanța depistării precoce.
Proiectul ROCCAS 4 SVO reprezintă o investiție concretă în sănătatea comunității și un pas important spre o regiune mai conștientă, mai bine informată și mai protejată în fața bolilor oncologice.
Dragoș Sîrghie