Într-o perioadă marcată de reforme guvernamentale și provocări sociale, prefectul județului Olt, Cosmin Floreanu, vorbește despre modul în care instituția pe care o conduce sprijină comunitățile locale, protejează cetățenii vulnerabili și colaborează cu autoritățile pentru dezvoltarea județului. În interviul următor, el explică prioritățile Prefecturii, provocările implementării măsurilor guvernamentale și rolul său în menținerea echilibrului social.
– Cum apreciați impactul reformelor guvernamentale asupra vieții oamenilor din Olt, în special a celor aflați în dificultate?
Din perspectiva Instituției Prefectului Olt, noi ne ocupăm de respectarea legislației și implementarea măsurilor și programelor guvernamentale la nivel local. Dacă mă întrebați ca om politic, social-democrat, nu pot fi de acord cu tăieri de venituri fără fundament sau cu decizii luate doar pe hârtie. Instituțiile funcționează eficient atunci când oamenii sunt prezenți în comunități, nu doar în birouri, mai ales în situații de urgență, când primarii și angajații din ministere acționează pe teren pentru a evalua pagubele produse de calamități. Susțin, în mod special, măsurile sociale corect aplicate, pentru copii din medii defavorizate și pentru persoanele în vârstă.
– Care sunt principalele măsuri implementate în Olt pentru reducerea sărăciei și sprijinirea familiilor vulnerabile?
Măsurile sunt diverse și se axează pe sprijinul direct pentru comunități. Vorbesc aici despre programe precum burse pentru elevi, „O masă caldă în școli”, „Laptele și cornul”, ajutoare pentru pensionari și persoane vulnerabile, sprijin pentru cadrele didactice pentru materiale didactice, proiecte europene pentru tinerii de la sate și plafonarea prețurilor la energie și alimente de bază. Sunt exemple concrete de programe care au ajutat efectiv oamenii.
– Cum apreciați situația învățământului din mediul rural și ce soluții propuneți pentru reducerea decalajelor școlare?
Învățământul din mediul rural se dezvoltă continuu, datorită implicării primarilor pentru modernizarea școlilor, susținerea programelor educative și premierea elevilor merituoși. Există școli cu table inteligente și laboratoare moderne. Este un proces care necesită timp, dar suntem pe drumul cel bun. De exemplu, Școala Gimnazială „Ion I. Graure” din Bălteni a primit recent titlul de Școală eTwinning 2025-2026, o recunoaștere europeană de prestigiu.
– Există programe locale pentru prevenirea abandonului școlar sau pentru sprijinirea elevilor și profesorilor afectați de reformele recente?
Inspectoratul Școlar Județean Olt, în colaborare cu autoritățile locale, a luat decizii pentru ca procesul educațional să nu fie afectat în localitățile unde au existat comasări. Este prematur să discutăm despre efectele asupra elevilor și profesorilor sau despre creșterea abandonului școlar, dar vom analiza situația după câteva luni și vom lua măsurile necesare.
– Cum asigură Prefectura transparența deciziilor administrative și comunicarea corectă cu cetățenii?
Folosim toate canalele de comunicare: comunicate de presă, site-ul instituției, rețele sociale și interviuri. Cetățenii trebuie să înțeleagă că Instituția Prefectului Județului Olt garantează respectarea legilor și că echipa este profesionistă, responsabilă și implicată.
– Care sunt principalele provocări în implementarea reformelor guvernamentale și cum intenționați să le depășiți?
Actele normative trebuie aplicate, nu comentate. În plan politic, Partidul Social Democrat a reușit să oprească anumite reforme care nu erau în interesul cetățenilor și care creșteau doar veniturile bugetare.
– Care sunt prioritățile economice și sociale ale județului și cum contribuie Prefectura la crearea de locuri de muncă și reducerea inegalităților?
Prioritatea este continuarea Programului Anghel Saligny, investițiile locale și sprijinul Ministerului Agriculturii pentru ferme și unități de procesare. În paralel, susținem legumicultorii și atragem investitori în orașe, precum Balșul.
– Cum vedeți rolul Prefecturii în echilibrul dintre necesitatea reformelor și menținerea stabilității sociale?
Dialogul cu mediul de afaceri, sindicatele și cetățenii este esențial. Nu putem lua decizii „din pix”, ci trebuie să fim responsabili și prezenți în comunități, să sprijinim oamenii prin programe și soluții concrete.
– Ce mesaj transmiteți cu ocazia Zilei Persoanelor Vârstnice?
Este o zi în care trebuie să arătăm respect și recunoștință pentru cei care au contribuit la construirea comunităților noastre. Persoanele vârstnice merită sprijin, grijă și atenție, iar Prefectura Olt va continua să fie alături de ele, prin toate programele sociale și măsurile dedicate.
A consemnat Dumitru Sîrghie