AcasăActualitate„Dorim tuturor celor 52.000 de elevi din județul Olt, profesorilor și părinților...

„Dorim tuturor celor 52.000 de elevi din județul Olt, profesorilor și părinților un an cu reușite, cu speranță și încredere!”, a declarat Cosmin Floreanu, Prefectul județului Olt

În județul Olt, în anul școlar 2025-2026, se vor desfășura activități educative în 411  unități de învățământ, 162 cu  personalitate juridică și alte 249 arondate acestora, cu participarea unui număr de 9116 preșcolari, 14923 elevi în ciclul primar, 11701 elevi în ciclul gimnazial, 12543 elevi în ciclul liceal, 1900 în școli postliceale și 1817 elevi în învățământul profesional.

Pentru verificarea modului în care au fost pregătite unitățile de învățământ preuniversitar pentru desfășurarea în bune condiții a anului școlar 2025-2026, prin Ordinul Prefectului județului Olt nr. 326/18.08.2025, s-a constituit comisia mixtă  din care au făcut parte  reprezentanții Instituției Prefectului – Județul Olt, Consiliului Județean Olt, Inspectoratului Școlar – Județean Olt, Direcției de Sănătate Publică a Județului Olt și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt. Membrii comisiei s-au deplasat la unitățile de învățământ în care au fost constatate probleme deosebite în anii școlari anteriori.

În perioada premergătoare începerii anului școlar, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt au verificat  modul în care este asigurată paza unităților de învățământ, existența marcajelor pietonale și a iluminatului public din vecinătatea acestora.

De asemenea, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Olt au îndrumat directorii unităților de învățământ în vederea asigurării necesarului pentru ca la începerea anului școlar elevii să beneficieze de cele mai bune condiții.

Totodată, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Olt au desfășurat activități de îndrumare a autorităților locale pentru asigurarea condițiilor igienico-sanitare în toate locațiile în care se desfășoară activități educative.

Urmare acestor acțiuni, la începutul anului școlar 2025-2026, situația unităților de învățământ din județ se prezintă astfel:

În ceea ce privește securitatea la incendiu, dintr-un total de 411 clădiri, 101 sunt autorizate, 117 sunt neautorizate, iar 193 nu fac obiectul autorizării.

În toate cele 162 unități de învățământ cu personalitate juridică din județul Olt este asigurată încălzirea pe perioada sezonului rece 2025-2026.

La începutul acestui an școlar, în urma verificărilor efectuate de Direcția de Sănătate Publică,  s-au constatat neconformități generate de lucrările de reabilitare în desfășurare sau probele de apă necorespunzătoare. Menționăm că o parte din reprezentanții acestor locații au depus la DSP Olt  documentațiile necesare, inclusiv solicitări de verificare a apei, pentru obținerea autorizațiilor sanitare de funcționare.

În contextul lucrărilor de reabilitare, preșcolarii și școlarii din 16 unități de învățământ își vor desfășura activitatea temporar în alte locații de pe raza aceleiași unități administrativ-teritoriale, iar 1 unitate de învățământ pe raza altei unități administrativ-teritoriale.

În județul Olt, transportul elevilor de la  domiciliu spre unitățile de învățământ este asigurată cu  124 microbuze școlare.

În ceea ce privește asigurarea măsurilor de menținere a ordinii publice în unitățile de învățământ și în zonele adiacente acestora, la această dată, 35 unități beneficiază de pază proprie, 21 au contractat  societăți specializate de pază, 6 funcționează în regim de pază mixtă, iar 100 de școli nu au niciun mod de asigurare a pazei.

În plus, efectivele din cadrul Inspectoratului de Poliție  Județean Olt, Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt și Poliției Locale Slatina, asigură măsurile de menținere a ordinii publice în proximitatea școlilor, după cum urmează:  Inspectoratul de Poliție Județean Olt în 156 unități de învățământ, Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt  în 5 unități de învățământ, iar Poliția Locală Slatina într-o singură unitate de învățământ.

„Dorim tuturor celor 52.000 de elevi din județul Olt, profesorilor și părinților un an cu reușite, cu speranță și încredere. Succes tuturor!”, a declarat Cosmin Floreanu, Prefectul județului Olt.

Dragoș Sîrghie

 

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments