După ani în care administrațiile precedente au neglijat complet acest aspect esențial pentru locuitorii municipiului, primarul Mario De Mezzo a făcut pași concreți pentru a rezolva problema toaletei publice în Slatina. În ultimele luni, mai multe toalete au fost reparate și puse la dispoziția publicului, iar altele trei au fost amplasate în puncte strategice ale orașului, aproape de stațiile de taxi, pentru a răspunde solicitărilor vârstnicilor și ale transportatorilor.
Prin aceste măsuri, administrația De Mezzo arată că poate transforma promisiunile electorale în acțiuni concrete, aducând un plus de confort și utilitate orașului și răspunzând nevoilor zilnice ale locuitorilor.
Mario De Mezzo, primarul Municipiului Slatina:
După o administrație în care nimic nu se putea, am pus în funcțiune șapte toalete publice, în mai puțin de un an de zile
„O solicitare pe care vârstnicii și taximetriștii, în special, au avut-o către mine, în campania electorală, a fost nevoia unor toalete publice în Slatina. Când am intrat în primărie nu era nici o toaletă publică funcțională. Între timp sunt funcționale cea de jos din oraș de lângă Catedrală, cea de la magazinul Oltul, de pe Esplanadă, este cea din Parcul Tineretului, din cadrul restaurantului, care prin obligația contractuală trebuia să o pună la dispoziția publicului, doar că nu făcea asta, pentru că era un contract mânărit de pesediști, dar am rezolvat-o… Și am amplasat trei toalete publice noi în Slatina, una la Steaua, aproape de stația de taxi, una pe Trandafirilor, de asemenea în apropierea stației de taxi și una la Zahana, lângă sala de box, tot în apropierea stației de taxi.
Știu că trei toalete publice nu înseamnă neapărat un succes incomensurabil, însă, după o administrație în care nimic nu se putea, trei toalete publice plus altele patru deschise, șapte în mai puțin de un an de zile, din punctul meu de vedere reprezintă un succes mai ales în relația cu vârstnicii și taximetriștii. Promisiune îndeplinită!”
Dragoș Sîrghie