Duminică, 1 iulie a.c., pe cel mai mare stadion al județului, s-a disputat finala Cupei României, faza județeană, ultimul eveniment fotbalistic major al sezonului. Au stat față în față, CSM Slatina și Vedița Colonești, două echipe care au dominat sezonul, fiecare la categoria sa. La meci a fost prezent și secretarul general al FRF, Gabriel Bodescu.
Din confruntarea celor două echipe a reieșit un spectacol plăcut pentru publicul prezent într-un număr mai mare decât de obicei. Din păcate, brigada de arbitri, condusă de centralul Doru Zamfir, nu s-a ridicat la nivelul jocului. Golurile trei și patru ale celor de la CSM au fost marcate în urma unor greșeli de arbitraj îndelung contestate de echipa din Colonești. Arbitrajul video ar fi schimbat deciziile centralului, ca să nu mai vorbim de poziția de ofsaid în care se afla jucătorul Bâră la golul patru, nesancționată de arbitrul asistent, golul care a făcut în cele din urmă diferența pe tabelă.
Meciul a început, ca de obicei, prudent, cu mingi disputate la centrul terenului. Cei care au deschis scorul au fost jucătorii din Colonești, prin Robert Stancu, iar CSM Slatina egalează printr-un gol aproape identic, centrare, cap și gol Andronache.
Urmează un moment bun pentru slătineni și Mateiași înscrie, de asemenea, printr-o lovitură de cap. Vedița egalează imediat prin Tănase și la cabine se intră la egalitate: 2-2.Toate cele patru goluri au fost marcate cu capul.
Fotbalul, la fel de spectaculos din repriza secundă, a fost umbrit de două decizii greșite de arbitraj. La prima, centralul Doru Zamfir acordă penalty, la un presupus henț în careu al unui fundaș de la Colonești. A fost o decizie care a surprins pe toată lumea, chiar și pe cei de la CSM. În astfel de situații, jucătorii care atacă, sunt cu mâinile pe sus, încercând să-i atragă atenția arbitrului, în cazul de față nimeni de la CSM nu a cerut vreo sancțiune. Noul intrat, Cr. Mihai, transformă și slătinenii preiau conducerea cu 3-2. Experiența își spune cuvântul și Vedița Colonești egalează prin Golban.
Ca un făcut, în careul celor din Slatina se petrece o fază identică cu cea din careul celor de la Vedița, dar jocul continuă, și din tribună se aud vociferări la adresa arbitrajului.
În ultimul sfert de oră, este rândul asistentului Viorel Calotescu să greșească. A fost un contraatac rapid care l-a surprins pe arbitru, care nu a văzut poziția mare de ofsaid în care se afla jucătorul CSM-ului, Bâră. Acesta pasează tânărului Mihaiu, care îl învinge pe Vlășceanu și CSM-ul preia conducerea cu 4-3. Proteste venite din tabăra celor din Colonești, se aud voci și din tribună care susțin poziția afară din joc. Degeaba… Este ultimul gol al partidei și CSM Slatina câștigă trofeul.
Pentru echipa campioană, înfrângerea din finala Cupei a fost greu de digerat. Considerându-se dezavantajați de arbitraj, la finalul jocului, jucătorii din Colonești au fost convinși cu greu de oficialii AJF, să participe la festivitatea de premiere. Pentru a elimina orice speculație, era recomandat ca partida să fie condusă la centru de o brigadă de arbitri desemnată de colegiul Caracal sau Balș. Arbitrajul prestat de către brigada de arbitri slătineană a părut a face parte dintr-o regie perfectă a unei telenovele cu un happy-end pentru echipa din Slatina.
Și totuși, câștigătoarea trofeului, CSM Slatina, este o echipă construită după chipul și asemănarea antrenorului Iulian Mitrache: seriozitate, disciplină, fotbal spectaculos. Toate astea fac din tânăra echipă slătineană o echipă ce triumfă în toate competițiile la care participă. Chiar dacă este acuzată de partenerii de concurs că, uneori, este sprijinită de arbitri, trebuie recunoscut că CSM practică cel mai frumos fotbal.
Evoluția din finala Cupei României a dat măsura valorii echipei antrenate de Iulian Mitrache. Separat de greșelile de arbitraj, care au știrbit un pic din meritul CSM, rămâne spectacolul oferit de tinerii slătineni, care – alături de jucătorii mult mai experimentați ai echipei Vedița Colonești – au oferit un spectacol agreabil, lăudat și de secretarul FRF.
Până la finala de duminică, nici o altă echipă din județul Olt nu a oferit o replică așa de consistentă echipei campioane.
Vedița Colonești: Vlășceanu – Popa (Mateescu), Păun, Șerban, Ciucă – Cincă, Delcea, Aria, Tănase – R. Stancu, Golban
CSM Slatina: Prisăceanu – Beldea, Preda, Mateiași, Radu, Bâră (Marcu), Turcin (Cr. Mihai), Bărbuț, Andronache, Trușcă, Mitrache (Chirea)
Florin Brutaru