Joi, 4 decembrie 2025, Palatul Copiilor „Adrian Băran” din Slatina a fost gazda unei noi ediții a Galei Excelenței în Artă – eveniment dedicat promovării și sprijinirii tinerilor talentați din județul Olt. Aflată la cea de-a treia ediție, gala din acest an a pus în prim-plan teatrul, iar scena a devenit spațiul în care copiii și tinerii artiști au transmis emoție, sensibilitate și pasiune.
Organizat de Consiliul Județean Olt, cu sprijinul financiar al Asociației pentru Sprijinirea Copiilor Artiști din România (ASCAR) și al companiei ALRO, evenimentul a adunat zeci de participanți, fiecare aducând în fața publicului momente artistice memorabile. Creativitatea și excelența tinerei generații au fost celebrate prin diplome și premii acordate pentru performanțele remarcabile ale copiilor și tinerilor implicați.
Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt:
Dacă un singur copil rămâne conectat la artă, ne-am îndeplinit misiunea!
„Iată am ajuns la a treia ediție și sperăm ca și această gală să devină permanentă și o tradiție: Gala Excelenței în Artă. Astăzi vorbim despre teatru și misiunea noastră publică, ca de fiecare dată, se bazează pe un principiu simplu, pe care vi l-am spus și la Gala în Educație, dar și la Gala în Sport: dacă un singur copil, în urma acțiunilor noastre, rămâne conectat la activitățile pe care noi le promovăm și nu răspunde tentațiilor vârstei, înseamnă că ne-am îndeplinit misiunea.
Îi felicit pe toți cei implicați, felicit Asociația ASCAR, reprezentată de domnul Nicolas Duiliu Zamfirescu de Aritonovici, felicit compania ALRO, reprezentată astăzi, aici, la cel mai înalt nivel, de către președintele Consiliului de Administrație, Marian Năstase, și directorul general, Marin Cilianu. Le mulțumesc pentru că au ales Consiliul Județean partener și le mulțumesc pentru tot ceea ce fac pentru județul Olt. Așa cum am spus-o de fiecare dată: ALRO este una dintre companiile din județul Olt care știe să dea înapoi ceva județului…
Numărul premiilor este în creștere, de la an la an, ceea ce însemnă că interesul copiilor a crescut și sperăm ca acest lucru să se datoreze și nouă, celor care încercăm să îi stimulăm prin aceste evenimente.”
Marian Năstase, președinte al Consiliului de Administrație ALRO:
ALRO rămâne alături de comunitate și de copiii Slatinei!
„Am venit astăzi, aici, cu gânduri de bucurie. Suntem în luna cadourilor, suntem în luna lui Moș Crăciun, suntem la un sfârșit de an fără zăpadă, dar din fericire avem apă, că în alte județe am văzut că nu e apă. Mă bucur foarte mult, continuăm cu sprijinirea tinerilor artiști, mă bucur pentru festivalul de teatru. Eu cred că sunt șanse care se dau copiilor și ne bucură asta.
ALRO e întotdeauna alături de comunitate, după cum știți… Ne bucură parteneriatul și colaborarea foarte bună cu autoritățile locale, cu președinția Consiliului Județean, cu Consiliul Județean, care, cum să spun, întotdeauna a venit în întâmpinarea solicitărilor noastre de a face niște evenimente pentru Slatina. De ce pentru Slatina? Pentru că sunt colegii noștri din fabrică. Sunt copiii lor, sunt copiii noștri. Eu nu stau în Slatina, dar am colegi care… toți colegii din Slatina au copii și, cum să spun, au și istorie, au avut părinți care au lucrat la uzină, au avut frați care au lucrat la uzină și eu sper să creștem și calitatea vieții din Slatina și din Olt, astfel încât să ne readucem copiii în țară, să ne readucem copiii în Slatina, să fie mândri că lucrează la uzină, să asigurăm niște condiții nu numai de muncă, dar și niște condiții culturale, niște condiții de viață, n-aș spune neapărat de distracție, dar omul când pleacă de la uzină vrea să facă și altceva. Și asta ne dorim: să vedem teatre de calitate, să avem piese puse în scenă frumos și, dacă putem și noi să contribuim cu ceva, o facem cu cea mai mare deschidere și plăcere.”
Nicolas Duiliu Zamfirescu, președinte ASCAR:
Gala continuă pentru copii – ei sunt adevărata noastră motivație!
„Suntem la a treia gală și sunt foarte mândru de acest lucru. Mă oprește lumea prin Slatina și îmi spune: «Domnule, când mai faceți gala?». Că așa era, să nu fie gală în 2025. Și m-am pus pe lucru și am reușit. Când pun, AM mă refer la toată lumea care e aici. Eu poate cel mai puțin, dar, de fapt, cel mai importanți sunt copiii. Eu mă gândesc la ei. Bineînțeles, la societatea ALRO care a finanțat, bineînțeles la Consiliul Județean care a ajutat enorm, fără de care nu puteam să facem această gală. Le mulțumesc pe această cale. Eu sunt foarte de copii… Nu e o întâmplare că am și eu patru. (…)
În drum spre Slatina, ieri, pentru că am venit la repetiții, am început să mă gândesc la copii, la eforturile lor, la emoțiile lor. Bineînțeles că lista celor cărora trebuie să le mulțumesc pentru acest eveniment e foarte lungă… Continuăm gala, nu ne vom opri aici!”
Marian Cilianu, Director General ALRO:
Ne onorează să sprijinim viitorul acestei localități și al țării!
„Este deja a treia ediție… Ne place și ne simțim onorați când ne îngrijim de viictorul acestei localități și de viitorul acestei țări… Gândurile nu pot să fie decât bune. Când ești în preajma copiilor îți împrumută din tinerețea lor, din entuziasmul lor, din modul lor extraordinar de a fi, de a fi copii.
ALRO Slatina se va implica tot timpul în acest eveniment. Este un sprijin și pentru Fundația ASCAR, și pentru comunitatea locală. Problema ar fi una singură: să reușim să facem ca activitatea la ALRO să meargă în continuare. Pentru că e destul de dificil, cu actual preț al energiei. Nu putem să spunem că avem dificultăți, dar vedeți că tendința e numai de creștere. N-am văzut un an, o lună, să fie mai jos decât a fost până acuma.”
Cosmin Floreanu, prefectul județului Olt:
Păstrarea acestei tradiții ne ține uniți și aproape de Slatina!
„În primul rând, doresc să-i felicit pe organizatori, pe această cale, pentru că, din câte am înțeles, suntem la a treia ediție a acestui frumos eveniment. Asta arată că toți cei implicați în aceste lucruri își doresc să ducă mai departe tradiția, își doresc să țină aproape slătinenii, să le reamintească ceea ce contează, mai ales într-o perioadă ca aceasta, perioada sărbătorilor de iarnă.
Și sunt convins că și pe viitor aceștia vor reuși să ducă la alt nivel aceste evenimente, pentru că pentru noi, slătinenii, aceasta înseamnă un lucru deosebit. Pentru că păstrându-ne valorile, păstrându-ne tradiția și tot ceea ce face ALRO prin acest eveniment, ne ajută pe noi, ca slătineni, să ne înrădăcinăm mai bine aici și toți cei care și-ar dori la un moment dat să plece din Slatina, rămân în continuare în Slatina și își trăiesc viața aici.”
Adrian Bărbulete, inspector general al ISJ Olt:
Elevii premiați își vor construi un viitor luminat și de succes!
„Ne bucurăm că elevii noștri sunt premiați și că sunt valorizați. Ne bucurăm să avem în județul nostru elevi de excepție, cu calități deosebite, care împărtășesc valori comune și care își doresc, întotdeauna, calea spre succes.
Sunt convins că alături de partenerii noștri aceștia vor avea un viitor serios, un viitor luminat și de succes!
Atât timp cât elevii sunt valorizați și premiați, întotdeauna există o dorință de a progresa și o dorință de a-și etala calitățile cu care aceștia au fost înzestrați!”
Gala Excelenței în Artă – Ediția a III-a continuă astfel să se impună ca un reper cultural important pentru județul Olt, un eveniment care îmbină talentul, emoția și responsabilitatea comunității față de generațiile tinere. Organizațiile partenere și autoritățile promit deja o continuare a acestui demers, consolidând tradiția și sprijinul pentru copiii și tinerii artiști ai județului.
A consemnat Dragoș Sîrghie