CSO FC Olt Scornicești intră într-o nouă etapă a dezvoltării sale sportive odată cu numirea lui Iordan Eftimie în funcția de antrenor principal al echipei, începând cu returul actualului sezon competițional. Anunțul a fost făcut de Valeriu Gogoț-Teodorescu, directorul clubului, care a subliniat importanța acestei reveniri simbolice pentru fotbalul din Scornicești.
Iordan Eftimie este unul dintre cele mai importante nume din istoria clubului. În cariera sa de jucător, acesta a înscris 37 de goluri în prima ligă, stabilind un record care rezistă și astăzi, și a bifat nu mai puțin de 223 de meciuri în tricoul galben-verde, fiind jucătorul cu cele mai multe apariții pentru FC Olt Scornicești. Revenirea sa pe banca tehnică este privită ca începutul unui nou capitol, construit pe profesionalism, experiență și atașament față de culorile clubului.
„Venirea lui Iordan Eftimie marchează începutul unui nou proiect sportiv ambițios, al cărui obiectiv principal este promovarea în Liga a III-a începând cu sezonul viitor”, a transmis Valeriu Gogoț-Teodorescu, directorul clubului.
Din staff-ul tehnic va face parte și Geani Marinescu, fost fotbalist cu multiple prezențe în Ligile a II-a și a III-a, care va ocupa funcția de antrenor secund.
Sprijinul autorităților locale, esențial pentru relansarea clubului
Trebuie subliniat și sprijinul constant al Primăriei Scornicești, care susține financiar și logistic activitatea echipei. Primarul Daniel Tudor este unul dintre principalii susținători ai proiectului de relansare a fotbalului local, considerând sportul un element important pentru comunitate și pentru promovarea orașului.
Investițiile în infrastructură, baza sportivă și susținerea bugetară a clubului creează condițiile necesare pentru performanță și stabilitate, într-un moment în care CSO FC Olt Scornicești își propune să revină pe harta fotbalului național.
Un nou început pentru galben-verzi
Conducerea clubului, jucătorii și suporterii privesc cu optimism această schimbare, mizând pe experiența și atașamentul noilor membri ai staff-ului tehnic.
„Le urăm mult succes și inspirație pe banca tehnică lui Iordan Eftimie și Geani Marinescu și suntem convinși că împreună vom construi un parcurs solid și performant pentru FC Olt Scornicești”, se arată în mesajul transmis de club.
CSO FC Olt Scornicești își propune astfel nu doar rezultate sportive, ci și reconectarea comunității locale la spiritul fotbalului, într-un proiect care unește tradiția cu ambiția de viitor.
Dragoș Sîrghie