Un poet discret, aproape uitat, este Emil Vora (n. 14 septembrie 1906, Meriș, jud. Mehedinți – m. 17 martie 1979, București), care a făcut parte din gruparea poetică „Adonis“ (1935–1945)1, condusă de Virgil Treboniu și Ion Horia Munteanu.
Autor a șase plachete antume de versuri ~ Floarea amară (1936), Fântâna tăcerii (1940), Cartea plecărilor (1941), Înalte vânturi (1943), Poarta destinului (1969) și Nestinsa uimire (1971), precum și a uneia postumă ~ Marea curgere (1981), Emil Vora s-a bucurat de o receptare critică din cele mai bune.
Amintim, așadar, pe câțiva istorici și critici literari care au emis judecăți pertinente despre poezia lui Emil Vora ~ Const. Fântâneru, Virgil Ierunca, Ion Șiugariu, Emil Manu, Dumitru Micu, Mircea Scarlat și alții.
Epistolele pe care le restitui aici sunt necunoscute, până acum, și au fost trimise eseistului și criticului literar Pericle Martinescu (1911–2005) care a scris o prețioasă și elegantă prefață la volumul Poarta destinului (1969).
Lectura acestor epistole dovedește, în timp, preocuparea lui Emil Vora de a se vedea antologat, în ediție de autor, de la Editura pentru Literatură, cu cele mai izbutite și valoroase poezii publicate până atunci.
Impresionează, în chip plăcut, diligențele pe care le întreprinde pe lângă redactori, directori și prefațator ca volumul să conțină tot ceea ce este esențial în creația sa poetică și să apară în condiții tehnice și grafice de aleasă calitate.
*
București, 1 febr[uarie] 1968
Mult stimate domnule Martinescu,
După amărăciunea zilei de 23 ianuarie], când d[oam]na Pârvu2 mi-a redus volumul cu 35 de poezii, ce fuseseră selecționate la data când ați trecut la elaborarea prefeței, la exact o săptămână mai târziu, dânsa îmi face cunoscut (și marea bucurie) versurile din Înalte vânturi alese pentru a intra în vol[um].
Acest mare lucru câștigat este, cred, mai important cu mult decât prima variantă de a fi rămas în volum poeziile în cauză, dar de a nu figura nimic din Înalte vânturi și a nu se vorbi nimic despre acest volum în prefață.
Meritul, în primul rând, al acestui esențial capitol, vă revine d[umnea]v[oastră] desigur, care ați ridicat problema volumului, făcând-o interesantă și până la urmă realizabilă. Totul este să reziste prin întreaga filieră ce mai este de parcurs.
În continuare, eu nu am cu nimic a vă conturba, în definitivarea prefeței, decât rugămintea de a-mi rezerva și mie un exemplar din ea.
Cu acestea, vă rog să-mi permiteți de a vă îmbrățișa călduros.
Emil Vora
P.S.
Aș fi de părere ca despre includerea Înaltelor vânturi în vol[um] antologic să nu știe nimeni în afară de mine și d[umnea]v[oastră] și, desigur, Liviu Bratoloveanu3, care în faza de plămădire a lor le comentam.
De asemenea, cred că este bine să nu amintiți de Emil Cioran4, pentru motivul de a nu creea chiar noi ocazia ca volumul să fie dat de-o parte, să mai aștepte, pe considerentul de a se mai gândi dacă e bine și face să lase sau nu această menționare.
Așa cum v-am promis, după ce am plecat de la d[umnea]v[oastră] am dat telefon lui Bratoloveanu, aflând cu această ocazie despre moartea fratelui său mai mare, care chiar în acea zi avea înmormântarea la Cimitirul Bellu la orele 16, la care am fost și eu.
Momentul trist, cum este firesc să fie în asemenea împrejurări, a circumscris totul acestei triste atmosfere.
E. V.
[Destinatar ~ Pericle Martinescu, scriitor, Strada Mitropolit Varlaam, nr. 144, Raion Grivița Roșie, Loco; Expeditor ~ Emil Vora, Intrarea Odobești, nr. 6, Bloc V 9, Etaj 3, Apartament 16, Raion Tudor Vladimirescu, București, 19].
*
Buc[urești], 24 febr[uarie] 1968
Mult stimate domnule Martinescu,
Aș fi vrut să mai aștept să văd ce se mai întâmplă cu volumul (însoțit de prefață) odată plecat de la d[oam]na Pârvu, la șeful său imediat, d[omnu]l Simionescu5 și apoi la d[omnu]l Șora6, dar nu mai am răbdare, față de ceea ce am de dus la bun sfârșit, și anume, de a vă da o parte din modesta sumă ce doresc, pentru a vă recupera o cât de mică parte din pierderile determinate de mine, timp sustras de la preocupările d[umnea]v[oastră], deci nefructificabil și pentru totdeauna pierdut, deplasări (cu riscuri), de două ori scris la mașină, atâtea pagini, dintr-o margine într-alta a foii, vizite neoportune din partea mea etc., etc.
De aceea, vă rog f[oarte] mult, apelând chiar la un efort al d[umnea]v[oastră], de a mă înțelege, și astfel de a-mi reda liniștea sufletească, acceptând să vă dau acum 500 (cinci sute) lei (adică jumătate din modesta sumă de 1000 lei ce mi-am propus).
Este mult prea puțin pentru tot ceea ce ați făcut pentru mine. Și pentru care vă voi rămâne atât de îndatorat.
În concluzie, nu știu cum e mai bine să procedez, pentru a vă produce cât mai puțin deranj; adică, să-i expediez prin poștă (și la ce adresă) sau să vin eu, pentru mine nefiind o greutate.
Închei cu mii de mulțumiri și aștept un telefon de la d[umnea]v[oastră] de urmare.
Cu osebită considerație, Emil Vora
P.S.
Țin să subliniez, că în afară de îndatoririle mele morale față de d[umnea]v[oastră], sunt și cele de ordin material, care nu pot să impieteze cu nimic, sub nici o formă și cu atât mai mult cu cât ele rămân în cadrul absolut discret al raporturilor noastre, care e firesc să genereze îndatoriri și obligații reciproce.
E. V.
[Destinatar ~ Pericle Martinescu, scriitor, Strada Mitropolit Varlaam, nr. 144, Cartier Bucureștii Noi, Loco; Expeditor ~ Emil Vora, Cartier Balta Albă, Bloc V 9, Etaj 3, Apartament 16, Intrarea Odobești, nr. 6, București, 19].
*
București, 28 martie [1]968
Mult stimate domnule Martinescu,
Este o lună de la scrisoarea primită, ca urmare la scrisoarea mea.
Am lăsat timpul să mă ajute într-o înțelegere mai „firească“ așa cum spui d[umnea]ta, și în sinea mea încă nu sunt împăcat.
Am o amărăciune care mă apasă când mă gândesc la câte au fost și cum au fost. Dar, într-un fel, mi-ați dat dreptate, cum și eu, la rându-mi, într-un fel, vă dau dreptate. Și, ceva, totuși, rămâne pe undeva, neîmplinit, descoperit.
Bucuria cea mare este, desigur, să apară vol[umul] așa cum știu la ora actuală că ar trebui să apară.
Este într-adevăr una din cele mai mari bucurii ale vieții mele și nu mă îndoiesc că și d[umnea]ta te vei bucura de bucuria mea.
Tremur însă la gândul că s-ar mai putea întâmpla ceva.
Cu aproape zece zile în urmă, am avut cu d[oam]na Pârvu o scurtă convorbire la telefon în legătură cu contractul, pentru că deși l-am semnat nu am luat un exemplar din el, nefiind semnat de tov[arășul] Bănuță7.
Așadar, am rugat-o să-mi spună când pot trece pe la Editură să-l iau.
De atunci, însă, nu am nici un răspuns de la dânsa.
Cu acea ocazie am întrebat-o și de soarta vol[umului], în ce stadiu este și mi-a spus că tov[arășul] Simionescu încă nu l-a văzut. De aceea, sunt oarecum neliniștit până îl voi vedea trecut de Dir[ecția] Presă.
Îmi dau seama cât de adevărat, sincer și bun sunteți printre puținii mei: sinceri, adevărați și buni prieteni, și în puținul cât mai este de străbătut, voi căuta să pot răspunde, cel puțin în parte, dragostei și prieteniei ce-mi acordați, și cu care am fost înconjurat.
În seara zilei de 18 martie, Cenaclul „Bacovia“ a sărbătorit pe V. Carianopol8 cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani. Sala, destul de mare, a fost plină până la refuz de un public select.
M-am întâlnit acolo cu Liviu și d[oam]na Bratoloveanu, cu care m-am întreținut tot timpul. Liviu are să vă expună cu lux de amănunte cum s-a desfășurat sărbătoarea.
A fost și Șora și Simionescu împreună cu alți redactori de la Editură, dar fiind asaltați de toți, m-am abținut să-i mai plictisesc și eu.
Atât în partea întâia a festivității, cât și în cea de a doua, a urărilor cu vin și cu gustări, am stat la o masă având în stânga mea pe Liviu și d[oam]na și în dreapta pe Petre Strihan9, fostul meu profesor de Drept Administrativ de la Academia Comercială. El mi-a spus, de-a lungul conversației, că vol[umul] lui este la Dir[ecția] Presi, și avea cunoștință de mulți între care și eu, am fost tăiați din planul lui 1968 și trecuți la 1969.
I-am spus la plecare lui Liviu de acest lucru și el m-a asigurat că după 10 aprilie, va avea ocazia să se întâlnească într-un mod mai amical cu tov[arășul] Bănuță și să-i vorbească de mine.
Eu știu că el este un om de cuvânt și de nădejde, dar v-aș ruga să-i mai reamintiți cu ocazia întâlnirilor.
În încheiere, țin să vă mulțumesc din inimă, de mult prea aleasa prietenie ce-mi acordați, care va constitui pentru mine una dintre cele mai prețioase valori achiziționate în ultima parte a vieții, care îmi va aduce un reviriment în munca mea literară și îmi va îndulci multe amărăciuni.
Al d[umnea]v[oastră] cu multă și deosebită prețuire,
mil Vora
P.S.
Vă duc lipsa. Desele mele vizite mi-au crestat în inimă acest lucru. Și n-ar fi exclus cu 1–2 ori pe an să vă mai fac câte o vizită scurtă de câte o jumătate de oră.
Sănătate și sărutări de mâini doamnei.
E. V.
[Destinatar ~ Pericle Martinescu, scriitor, Strada Mitropolitul Varlaam, nr. 144, Cartierul Bucureștii Noi, Raionul Grivița Roșie, Loco; Expeditor ~ Emil Vora, Cartier Balta Albă, Bloc V 9, Etaj 3, Apartament 16, București, 19].
Note
- Originalele acestor epistole, inedite, se află în biblioteca profesorului Nicolae Scurtu din București.
- Gruparea poetică „Adonis“ (1935–1945) a fost înființată de poeții Virgil Treboniu și Ion Horia Munteanu. Au participat la ședințele literare ale acestei asociații Mihai Grama, Mihu Dragomir, Ion Larian Postolache, Radu Beligan, Petru Homoreanul, George Ancu, Petre A. Butucea și alții.
- Elena Pârvu, intelectuală distinsă, redactoare la Editura pentru Literatură.
Liviu Bratoloveanu (1912–1983), poet, prozator și publicist.
- Emil Cioran (1911–1995), eseist, filosof, publicist și memorialist.
- Cornel Simionescu, redactor și editor.
- Mihai Șora (1916), publicist, eseist și moralist.
- Ion Bănuță (1914–1986), poet și publicist. Director al Editurii pentru Literatură (1960–1968).
- Virgil Carianopol (1908–1984), poet, publicist și memorialist.
- Petre Strihan (1899–1990), poet, eseist și traducător.
Nicolae Scurtu
