Comuna Văleni a fost miercuri, 6 august 2025, gazda celei de-a XXI-a ediții a Sărbătorii Lubeniței, un eveniment devenit emblematic pentru județul Olt, ce pune în valoare munca localnicilor și tradiția cultivării pepenilor verzi. Desfășurată, ca în fiecare an, de sărbătoarea Schimbării la Față, manifestarea a reunit producători locali, oficialități județene și un public numeros venit din toate colțurile județului.
Concursul pentru cea mai mare și cea mai mică lubeniță a fost, ca de obicei, atracția principală. Ion Șofaru a obținut premiul I cu o lubeniță de 19,3 kilograme, în timp ce George Purcaru a impresionat cu cea mai mică lubeniță – doar 78 de grame. Potrivit tradiției, toate lubenițele înscrise au fost împărțite în felii și oferite participanților, în special copiilor.
Evenimentul a fost marcat de un spectacol folcloric susținut de ansambluri locale din Văleni, Șerbănești, Nicolae Titulescu și Seaca, sub coordonarea coregrafului Marian Stănescu, dar și de o reprezentație specială oferită de rapsodul Jane Matei, cunoscut publicului din emisiunea „Românii au talent”.
Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, a felicitat autoritățile locale pentru organizare și a subliniat importanța promovării identității locale:
„Susținem astfel de evenimente care pun în valoare identitatea locală, producătorii autentici și potențialul agricol al județului. Este important să prețuim munca oamenilor și tradițiile care definesc comunitățile noastre.”
Premiile acordate participanților au fost oferite de Centrul Județean de Cultură și Artă Olt, instituție parteneră în organizarea evenimentului, reprezentat la eveniment de consultantul artistic Valeru Ciurea!
De asemenea, primarul Ion Belu, aflat la primul mandat, a acordat premii simbolice cuplurilor din localitate care au sărbătorit 50 de ani de căsătorie, marcând astfel continuitatea și valorile familiale ale comunității.
Sărbătoarea Lubeniței de la Văleni rămâne un reper anual al verii oltene, aducând împreună oameni, tradiții și rodul muncii pământului.
Dragoș Sîrghie