Recent, într-o atmosferă relaxantă, am avut privilegiul să inițiez și să desăvârșesc un dialog cu generalul Mircea Chelaru, fost Șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, istoric, publicist și unul dintre fondatorii Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, al cărei membru sunt și eu.
Prezentăm, astăzi, un fragment din acest dialog, care a avut ca temă Naționalismul românesc!
D-le general, ostenesc la o lucrare științifică despre viața și opera lui Pan Vizirescu, slătinean, unul dintre cei 14 mari intelectuali ai României, condamnați de regimul comunist, unii la moarte, alții la muncă silnică pe viață, pentru că au făcut parte din curentul gândirist tradiționalist ortodox, teoretizat de Eminescu și dezvoltat de Iorga, Constantin Rădulescu-Motru, Mircea Vulcănescu, Nichifor Crainic etc. În acest context al internaționalismului planetar, mai este valabil acest curent al naționalismului pe care-l propovăduiți dvs.? (Crainic vorbea de naționalizarea spiritului românesc).
Răspunsurile le găsiți în cartea mea, apărută la Editura Uranus, „Naționalismul și Europa națiunilor. Despre patologia conceptelor europene”. Renormarea conceptelor de Națiune, Naționalism, reevaluarea lor pentru ultimii 200 de ani le găsiți acolo. Ar fi inutil să reiau, aici, din nou, teoria…
Eminescu, în teoria Statului organic și apoi în Dezvoltarea Conceptului organizației sociale, avea să spună că Națiunea este forul suprem de dezvoltare a identității individuale.
Înainte de Rădulescu-Motru, avem un pentru studiu privind Psihologia Poporului Român al lui Drăghicescu. Îl avem pe Nae Ionescu care, chiar dacă a scris despre filozofia religiilor, avea să atragă atenția că există o religie națională, o biserică națională, preluând ideea lui Eminescu.
Dacă există Național și Națiune, automat există și Naționalism. Naționalismul, chiar dacă se termină în „ism” și unii îl introduc în discuție în mod peiorativ, este o doctrină politică, capabilă să lanseze în arealul public valorile unei entități naționale, ale unei națiuni. Deci nu este un curent divergent față de celelalte națiuni, ci intră în concurență pozitivă cu valorile celorlalte națiuni, cum spunea și Margaret Thatcher: „Să avem o Europă a națiunilor, o Europă – grădină a tuturor florilor cultivate”. Inclusiv, lângă ea, mai înainte prin anii ’68-’70, Generalul Charles de Gaulle avea să spună: „Trebuie să facem tot ceea ce este posibil ca să nu ne sufoce internaționalismul marxist și să salvăm statul național!”
Dacă și acești oameni au gândit prost, mă întreb la „gândiriștii” de astăzi, apropo de ceea ce înseamnă ghilimele, gândiriștii de astăzi, neomarxiștii de tip Soroș sau, dacă vreți, Karl Popper, care a lansat asta în 1945, „Cine se teme de societatea deschisă?” Înțelegând prin societatea deschisă toți posibilii pe care-i promovează vechiul Liberalism, dar în noul curent, curentul Libertarian. Adică vezi ce spune o duduie de la USR, hai să mâncăm la colectiv, facem sex în colectiv, recolectivizăm mentalul, nu-și are rostul familia tradițională…
Naționalismul apără esențele Naționalului, prin doctrina Națională. Noi nu practicăm, în schimb, un Naționalism sterp, un naționalism la modul general. Noi am lansat conceptul, așa cum l-am preluat din Eminescu, Eliade și foarte bine tușat de Mircea Vulcănescu, când făcea referire la scrierile lui Nae Ionescu. Noi practicăm românismul… Rădulescu-Motru spune clar: „Românismul este o asceză spirituală”. Noi pledăm pentru național-românism. Elementul de valoare națională a românității. Niciodată n-a dispărut acest lucru… Gândirismul interbelic al celor care au reflectat asupra valorilor românismului, confundat mai târziu cu naționalismul lui Ceaușescu…
Dumitru Sârghie
