Senatorul PSD de Olt Paul Stănescu se numără printre cei peste o sută de parlamentari care au inițiat o propunere legislativă menită să stimuleze agroturismul și să valorifice bogatul patrimoniu rural al României, prin Programul național „Viața la țară”.
Stănescu subliniază în expunerea de motive că România are un patrimoniu rural unic în Europa: sate cu tradiții bine păstrate, arhitectură autentică, gastronomie locală și meșteșuguri transmise de generații. Cu toate acestea, potențialul este insuficient exploatat, iar numeroase gospodării se confruntă cu depopulare, îmbătrânirea populației și lipsa oportunităților economice.
„Tendințele turistice internaționale arată un interes tot mai mare pentru turismul autentic și sustenabil. Vizitatorii vor experiențe reale, să trăiască viața la țară și să se conecteze cu tradițiile și natura. Însă legislația actuală, gândită pentru ferme și pensiuni clasificate, îi exclude pe mulți gospodari care ar putea contribui la promovarea identității rurale”, afirmă senatorul Paul Stănescu.
Ce prevede Programul „Viața la țară”
Proiectul legislativ propune crearea unui cadru simplificat pentru ca orice gospodărie rurală să poată primi turiști și să valorifice activitățile tradiționale. Printre măsurile incluse:
– Simplificarea legislației, astfel încât gospodăriile obișnuite să poată desfășura activități agroturistice.
– Înființarea registrelor locale cu producători de activități rurale, gestionate de primării.
– O platformă online națională, unde gospodăriile înscrise vor putea fi promovate și vor putea primi rezervări și plăți online.
– Introducerea „Certificatului de producător de activități rurale”, emis de primărie, similar certificatului de producător agricol.
– Regim fiscal simplificat, cu declararea veniturilor o singură dată pe an și impozitare pe baza normelor de venit.
– Promovarea satului românesc ca brand turistic național.
– Crearea de noi oportunități economice pentru locuitorii din mediul rural și combaterea migrației.
„Prin această lege, numeroase gospodării vor putea accesa legal activități turistice, punând în valoare tradițiile, meșteșugurile, gastronomia și resursele locale. Programul poate deveni un instrument esențial pentru conservarea identității rurale și pentru dezvoltarea durabilă a comunităților”, a declarat senatorul Stănescu.
Beneficii economice și sociale
Programul „Viața la țară” va stimula și industria HoReCa în zonele rurale și va pune în valoare punctele gastronomice locale. Stănescu menționează modele de succes din Franța, Italia sau Austria, unde agroturismul a devenit motor de dezvoltare economică.
„România poate transforma ceea ce pare un dezavantaj – lipsa modernizării din unele zone rurale – într-un atu turistic. Tradițiile, natura, arhitectura veche și gastronomia autentică sunt resurse valoroase pentru turiștii de toate vârstele”, a adăugat parlamentarul.
Proiectul de lege este în prezent înregistrat la Senat pentru dezbatere.
Dragoș Sîrghie