Lucrările de modernizare continuă în comuna Sâmburești, acolo unde administrația locală a demarat asfaltarea a două străzi importante pentru comunitate: strada Spitalului din satul Sâmburești și strada Bisericii din satul Stănuleasa. Investiția este realizată prin Programul Național „Anghel Saligny”, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA).
Localnicii vor beneficia de o infrastructură rutieră modernă, menită să îmbunătățească accesul către obiectivele sociale și religioase din zonă, precum și mobilitatea zilnică a locuitorilor.
Primarul comunei Sâmburești, Iulian Preda, a declarat:
„Chiar dacă bugetul anului viitor va fi grevat de plățile de cofinanțare la Spitalului Sâmburești și la noul bloc de locuințe sociale, cu speranța într-un nou guvern mai sănătos la cap, din economii vom încerca să mai realizăm modernizări de drumuri.
De asemenea, sperăm în finalizarea podului de pe strada Speranței, început și stagnat din cauza plăților restante ale Guvernului României. Așa să ne ajute Dumnezeu!”
Dragoș Sîrghie