Școala de Vară organizată de Asociația Learn For You!, în parteneriat cu DJST OLT și Școala Gimnazială Vâlcele, combină libertatea vacanței cu jocul educativ și nevoia de stimulare fizică și intelectuală a copiilor în perioada verii.
Proiectul intitulat „Pregătiți pentru viață, pregătiți pentru societate în stil nonformal”, finanțat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Olt, urmărește dezvoltarea competențelor și aptitudinilor civice, interculturale, științifice, de comunicare ale tinerilor. Scopul proiectului este crearea de punți și legături pentru a-i stimula pe tinerii din grupurile vulnerabile să se implice în activitățile desfășurate în comunitatea din care fac parte și pentru a contribui la eliminarea abandonului școlar prin intermediul unor metode moderne de educație nonformală.
Oportunitățile oferite de cursurile școlii de vară atrag mulți copii, chiar și dintre cei care nu frecventează cursurile școlii de la Vâlcele și sunt veniți în vacanță, la bunici, un fapt îmbucurător pentru toți cei implicați în buna desfășurare a cursurilor, aceasta constituind certitudinea realizării unor ore de calitate cu reale beneficii pentru copii, transformând școala într-o instituție vie și atractivă.
„În acest sens, prin atelierele organizate în timpul școlii de vară, ne propunem să îmbunătățim: gestionarea echilibrului formativ-informativ prin activități de învățare care au un caracter participativ, experiențial, cu obiective de învățare clare; metode si tehnici ce stimulează creativitatea și interactivitatea, au un caracter inovativ, cu un grad mare de aplicabilitate; încurajarea participării și șanse egale în învățare; valorizarea, individualizarea și capitalizarea cunoștințelor dobândite; educație și formare profesională în context real de muncă”, a declarat prof. inițiator Eugenia-Ioana Vlad.
Așadar, prin acest proiect se urmărește să se prezinte un alt tip de școală, fără note, fără stres. Doar activități creative, inedite, vesele, dar cu un scop extrem de serios: acumularea de cunoștințe solide din domeniul literaturii, teatrului, științei. Toate prin joc!
Activitățile s-au desfășurat atât în școală, cât și în aer liber, dar și la Căminul Cultural al comunei Vâlcele, iar elevii au fost extrem de încântați de metodele de educație nonformală aplicate de echipa de proiectului: prof. inițiator Eugenia-Ioana Vlad, prof. dir. Alexandru Voica, prof. Rădița Voica, prof. Anamaria Lăpădat, prof. Cristian Iordache, prof.Catana Cătălin, prof. Valeria Diaconu, prof. insp. Larisa Massay, Costică Ispas – instructor dans și reprezentanți ai DJST Olt Magda Dobrescu și Nicoleta Stanca.
Activitățile au îmbinat armonios noțiuni de limba română, de limba engleză, de arhitectură, educație prin teatru, sport, dansuri tradiționale, geografie.
Copiii învață să descopere împreună, socializează, comunică, pentru că experiențele în grup încheagă prietenii, dau naștere solidarității și adaptabilității sociale. Ei află că societatea nu-și are granițele între familie, vecini, clasa și școala unde învață.
Ionuț Dumitrescu