Numele ei este Andronie Olimpia. Are 43 de ani. S-a născut în Slatina lui Eugen Ionesco, dar copilăria și-a petrecut-o la bunici, în satul Căzănești, comuna Verguleasa, județul Olt. A absolvit Liceul Radu Greceanu, în anul 1994, și apoi Universitatea din Pitești, Facultatea de Științe, Specialitatea Biologie, în anul 1999.
S-a atașat spiritual și sufletește de satul copilăriei, Căzănești, și, de aceea, s-a și angajat, în 1999, la Școala Căzănești, care s-a desființat ulterior, cu acordul larg al autorităților politice de atunci. În anul 2011, a predat la Școala Poganu și la Școala Cungrea, unități de învățământ la care lucrează și în prezent.
Este căsătorită din anul 2001 și are trei copii. Și-a completat studiile, obținând încă o diplomă de licență în Educație Fizică și Sport. Decizia de a candida la fotoliul de primar al comunei Verguleasa, din partea PNL, a luat-o la îndemnul multor localnici care doresc cu orice preț schimbarea actualei administrații pesediste.
,,Politica liberală din Olt se mândrește cu femeile liberale de succes, femei puternice, determinate, cu spirit de inițiativă și înzestrate cu abilități pentru a face față provocărilor din orice domeniu de activitate. Am demonstrat, prin exemple clare, că avem, în rândul femeilor, potențial pentru a face politică despre și pentru oameni, politica liberală fiind centrată pe realizări și rezultate. Ne promovăm valorile și contribuim la imaginea politică a județului nostru prin rezultate vizibile. Femeile sunt garanția seriozității, a corectitudinii și dăruirii. Ele pot contribui cu succes la îmbunătățirea nivelului de trai al comunităților pe care le reprezintă prin implicarea lor neobosită și calitatea de a comunica cu oamenii pentru identificarea nevoilor. Oltul este mândru de reprezentarea femeilor în funcții de decizie!”, a spus, recent, președinta OFL Olt, prof. Luminița Popescu, secretar de stat la Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați.
O astfel de doamnă liberală este și Andronie Olimpia, profesor de Sport și Biologie, la Școlile gimnaziale din Poganu Poganu și Cungrea. Domnia sa este pregătită să redea demnitatea comunei Verguleasa, o veche vatră de cultură și civilizație, cu oameni harnici și frumoși la chip și la faptă.
De ce v-ați hotărât să candidați, doamna profesoară?
Vin să cer votul oamenilor din Verguleasa pentru că timpul nu ne mai permite să batem pasul pe loc. Ei trebuie să voteze cu mintea și să cântărească bine… Guvernarea următorilor patru ani va fi una liberală și doar un primar liberal poate reda demnitatea unei comune înfloritoare altădată. Echipa mea de consilieri este alcătuită din toate categoriile sociale, oameni cu dorința de a schimba lucrurile în bine, oameni experimentați și care au ceva de spus în comunitate.
Despre Cultură, Educație și Sănătate, ce ne puteți spune?
În viziunea mea, ca profesor, școala și cultura, în ansamblu, reprezintă bazele unei societăți normale și sănătoase. Sunt domenii prioritare. Calitatea educației și a corpului profesoral se reflectă în rezultatele obținute de elevi, rezultate ce se vor vedea, mai târziu, în activitatea socială și economică a comunității. Școala e temelia pe care creștem, pe care zidim viitorul personal, dar și al comunității în care trăim. De asemenea, sănătatea este un domeniu fundamental. Pot îndrepta multe neajunsuri și în acest domeniu, dacă oamenii din Verguleasa îmi vor da votul.
De ce PNL?
Am ales să fiu membră a PNL, pentru că liberalismul răspunde cel mai bine la aspirațiile Omului. Libertatea de acțiune, de gândire și de mișcare și, firesc, proprietatea sunt cele mai bine puse în valoare de liberalism. Dreptul la fericire este scris în Constituție…
Ce mesaj aveți către oamenii din Verguleasa?
Comuna și oamenii din Verguleasa vor fi pe primul loc în preocupările și activitatea mea de viitor primar. Voi face tot ce este necesar, legal și omenește cu putință, să transform comuna noastră într-un loc unde să-ți fie drag să trăiești, să muncești și să te întorci oricând, la părinți, la rude, la prieteni. Un loc curat, modern, sigur și confortabil.
Care sunt principalele dvs. obiective administrative, pentru comuna Verguleasa?
– Pregătirea și instruirea tuturor salariaților din Primărie, care trebuie să știe că sunt în slujba cetățeanului;
– Amenajarea unui loc de joacă pentru copii;
– Implicare în aducerea de investitori români sau chiar străini pentru înființarea unor unități industriale, pentru crearea unor locuri de muncă;
– Înființarea unui ansamblu coral al comunei Verguleasa, având în vedere că avem suficienți oameni dotați în acest sens: cadre didactice și învățători;
– Înființarea unei echipe de fotbal;
– Construirea unei piețe agroindustriale;
– Ridicarea unui monument al eroilor în fața primăriei noi și amenajarea unui parc;
– Amenajarea cimitirului – salubrizare, alei, gard, iluminat, băncuțe;
– Finalizare investiție Canalizare și epurare, alimentare cu apă;
– Înființarea unui Centru de instruire a cetățenilor, în școala dezafectată, pentru accesarea de fonduri europene, prin care să dezvolte afaceri în agricultură, deschiderea unei brutării, amenajare de lacuri piscicole, dezvoltarea unor culturi de salcie sau răchită, pentru confecții mobilier și obiecte de artizanat;
– La nivelul UAT (Primărie) se va nominaliza un salariat cu atribuții de soluționare a cererilor cetățenilor, pentru rezolvarea urgentă a tuturor solicitărilor
– Mă bazez pe consilierii mei, care au destulă pregătire și experiență în administrația publică.