AcasăActualitateZilele Medicale Caracalene – ediția a XV-a: primarul Ion Doldurea reafirmă sprijinul...

Zilele Medicale Caracalene – ediția a XV-a: primarul Ion Doldurea reafirmă sprijinul pentru sistemul sanitar local!

Tradiția continuă la Caracal, unde Teatrul Național a găzduit o nouă ediție a evenimentului „Zilele Medicale Caracalene”, ajuns anul acesta la cea de-a XV-a ediție. Desfășurată în perioada 16-18 octombrie, manifestarea a reunit medici, specialiști și reprezentanți ai autorităților locale într-o veritabilă platformă de dialog și schimb de bune practici în domeniul medical.

Printre participanții s-au numărat primarul municipiului Caracal, Ion Doldurea, și viceprimarul Lari Pătran, care au onorat invitația organizatorilor și a directorului Spitalului Municipal Caracal, Cătălin Tudor. În cadrul evenimentului, reprezentanții administrației locale au transmis un mesaj ferm de susținere pentru dezvoltarea infrastructurii medicale și pentru continuarea investițiilor în dotarea spitalului cu echipamente performante.

În discursul său, primarul Ion Doldurea a subliniat importanța atragerii de specialiști și a extinderii unității medicale prin proiecte finanțate din fonduri guvernamentale și europene.

„Caracalenii merită servicii medicale moderne, la standarde europene. Ne dorim ca Spitalul Municipal să devină un centru medical complet, capabil să ofere îngrijiri de calitate aici, acasă, fără ca oamenii să mai fie nevoiți să meargă la spitalele din alte orașe. Vom continua să investim în infrastructură și în echipamente de ultimă generație, dar mai ales în atragerea specialiștilor care să asigure un act medical performant”, a declarat Ion Doldurea, primarul municipiului Caracal.

Ediția din acest an a „Zilelor Medicale Caracalene” a reconfirmat parteneriatul solid dintre administrația locală și comunitatea medicală, evenimentul devenind deja un reper pentru dialogul profesional și pentru promovarea excelenței în sănătate la nivel local și regional.

Dragoș Sîrghie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments