Print this Post


Mihai Eminescu și Vlad Țepeș (169 de ani de la nașterea Luceafărului poeziei românești)

Doamne, greu este a vorbi despre Măria Sa, Mihai Eminescu. Cel dintâi cuvânt pe care l-a rostit Dumnezeu a fost Hyperion. Cel dintâi cuvânt pe care-l rostește poporul român este Eminescu.

S-a ivit din trupul Moldovei lui Ștefan Vodă, de acolo de unde se înalță dimineața soarele aurind câmpurile și străjuind frumosul ținut al fagilor, care murmură rugăciuni întru odihna Voievodului din Sfânta Mănăstire a Putnei.

A izvorât din cântul frunzei moldave, unde țăranii au muncit cu patimă pământul, știind că li-i belșug în casă, belșug care de atâtea ori în istorie le-a fost furat. Poate de aceea definiția dragă inimilor noastre, cea mai apropiată de geniul eminescian, este cea dată de românul Petre Țuțea: „Mihai Eminescu – Sumă lirică de voievozi!”.

eminescu si vlad tepesAșezat între Dumnezeu și neamul său, Mihai Eminescu pornește spre absolut tânjind între iubirea pământească și cea cerească, apropiind cerul de mare, așa cum și Paul Valery a cântat, neuitat, Marea, ca simbol al nemărginirii: „Cer și mare sunt obiecte nedespărțite ale celei mai largi viziuni”.

„Între nouri și-ntre mare / Zboară păsări călătoare / Cum nu pot și eu să zbor /Să mă iau pe urma lor?”.

Născut din lacrimile lumii, poporul român a privit, de multe ori în propria-i țară, cerul pe furiș. Această „privire pe furiș” a poporului român a surprins-o și elogiat-o „bădița Mihai”.

„De la Nistru pân’ la Tisa / Tot românul plânsu-mi-sa / Că nu mai poate străbate / De-atâta străinătate…”.

Soarta românului, care-a fost înfruntată scrâșnind din dinți, deznădejdea poporului care a sperat și răbdat, așteptând cerul dreptății, au fost plânse și înfățișate de Eminescu în opera sa. Mihai Eminescu a îngenuncheat lângă mormintele înflorite ale eroilor neamului care au murit sub cerul patriei străbune și a ascultat sufletul lor nevăzut și neauzit pe care l-a amestecat, în creația sa divină, cu noaptea, cu murmurul vântului, cu foșnetul teiului.

„– Hei, Mușatin, măi Mușatin / Voios ramurile-mi clatin / Și voios ți-aș cuvânta / Să trăiești Măria-Ta!… / Hai Mușat să ne-nțelegem / Și-mpărat să ni te-alegem / Împărat izvoarelor / Și al căprioarelor…”.

A înălțat Doina românească la rang de imn de stat și la rang de drapel național, pentru că a fost sortită zilelor noastre o mare și grea durere…

Am fost bătuți la fund în propria-ne curte și ni s-au schimbat hotarele și ni s-au furat bucatele. Popor în derivă, uitat de Dumnezeu…

„Vai de biet român, săracul / Îndărăt tot dă ca racul / Nici îi merge, nici se-ndeamnă / Nici îi este toamna, toamnă / Nici e vara-n vara lui / Și-i străin în țara lui!”.

Două figuri de voievozi îmi apar astăzi în minte, doi voievozi, duhuri necesare, care ne străjuiesc speranțele: a domnitorului justițiar Vlad Țepeș și a voievodului Mihai Eminescu, care reprezintă integralitatea spiritului valah.

Dumitru Sârghie

Permanent link to this article: http://linia1.ro/mihai-eminescu-si-vlad-tepes-169-de-ani-de-la-nasterea-luceafarului-poeziei-romanesti/