Print this Post

Casa Memish, Str. Dinu Lipatti nr. 25, 1895

Mirdita, zoti Memish!

În Slatina interbelică, nu se găseau doar prăvălii de stofe, pălării sau alte mărunțișuri, ci și drogherii și parfumerii. Aici, la nr. 26, pe strada Carol, cum se numea atunci, actuala stradă Dinu Lipatti, funcționa, încă din anii ’20, Drogheria și Parfumeria „Oltului” deținută de Jan Mihăilescu. Potrivit facturii din 1936, către Școala Primară de Fete „Ionașcu”, aici găseai „droguri, chemicale, articole fotografice, parfumuri străine și indigene, ape minerale”. Cine deținea o astfel de afacere era persoană  respectabilă în oraș. Așa se face că, Jan Mihăilescu era membru al Camerei de Comerț și Industrie Olt și al Sfatului Negustoresc. În 1928, reprezintă Sfatul Negustoresc din Olt, la ședința Comitetului Regional Oltenia al Sfaturilor Negustorești, ce se ținea la Turnu Severin. Cu un an înainte, primise delegație  „pentru a îndeplini serviciul de casier al Organizației” și, în această calitate, „să preia arhivele de casă și numerar de la Gogu Ivanovici”. Preocupat de mersul economiei și convins că mersul afacerii depinde de cât de bine erai informat, Jan Mihăilescu era abonat la revista „Oltenia Economică”.  Drogheria sa furniza produse specifice către instituții importante din oraș ca Banca Negustorească (căci, pe atunci, nu se punea problema conflictului de interese) sau școlile  primare.

De exemplu, Băncii Negustorești îi furniza două cutii de ceară, în valoare de 80 lei, și două pachete de sârmă, în valoare de 54 de lei, iar Școlii Primare de Fete nr. 2, motorină, dezinfectante, formol, bradolină, în valoare de 648 lei. Școala Primară de Fete nr. 1 Ionașcu  primea și ea 1 kg formalină, 2 kg brandolină pentru scânduri și două bucăți de perii. Factura  primită de școală pentru aceste produse menționa că „nu recunoaștem decât  plățile făcute direct nouă”. Potrivit unei alte facturi, Liceul de Fete achiziționa de la Drogueria „Oltului”: oglindă, 500 g creolină vieneză, lighean de spălat, cană mică și prosop. Jean Mihăilescu nu făcea comerț doar în Slatina. În 1941, când administrația românească revenea în Basarabia și Bucovina, Mihăilescu solicita  „certificat de onorabilitate necesar pentru a întemeia comerț în unul din orașele Basarabiei și Bucovinei”. La sfârșitul războiului, când începe aservirea României de către Uniunea Sovietică, Mihăilescu va trebui să dea explicații pentru comerțul desfășurat aici. În 1946, declara că a cumpărat, în perioada 22 iunie 1941 – 23 august 1944, din „teritoriile URSS-ului, Bucovina de Nord și Basarabia… numai  mărfurile specificate în facturi… și care au fost comandate la prezentarea voiajorilor caselor fabricilor «Demar» și «Dancos» din Cernăuți”.

Ce avea să urmeze pentru români era parcă prevestit de seceta ce cuprinsese mai ales zona Moldovei. De aici, vor sosi mulți copii ce trebuiau întreținuți și în ajutorul cărora vor sări, în primul rând, negustorii și comercianții printre care și Jean Mihăilescu. Multe  imobile își vor schimba proprietarii și destinația. Cel de aici a reușit să rămână în conștiința slătinenilor, pentru că se va instala una din cele mai vechi firme din oraș „Atletul albanez” aparținând familiei Memish, și, uite așa, se trece de la parfumuri străine și indigene la bragă, înghețată, halviță și cafea. În  1975,  familia Memish a putut cumpăra această casă și cred că nu mai este cineva în oraș care să nu se fi bucurat de braga, halvița sau înghețata de la „turci”, cum greșit spunem noi acestei familii de albanezi veche de 300 de ani.   Familia Memish provine din Llaci, o localitate  de lângă Kruja, faimoasa cetate a eroului național albanez Skandenberg. După o lungă perioadă de peregrinări prin Macedonia, s-a stabilit în Țara Românească. În 1912, membrii familiei Memish au decis că locul care li se potrivește este Slatina, unde s-au stabilit, deschizând o  bragagerie.

memish picturaFirma întemeiată aici nu s-a numit de la început „Atletul  albanez”. Hashim Memish povestește o întâmplare care a dus la acest nume. În  1913, în  Slatina, a poposit o trupă a armatei sultanului Abdul  Hamid al II-lea, în drum spre curtea kaizerului german. Unul dintre ei a promis 200 de napoleoni de aur celui care se va lua la trântă cu el și-l va răpune. Curajosul va fi Sabit Memish, unchiul lui Hashim. Pentru că legea musulmană le interzice păstrarea banilor obținuți din jocuri de noroc, pariuri sau dobânzi, Sabit va dona Primăriei cei 200 de napoleoni.  Drept mulțumire, Primăria va boteza firma familiei Memish  „La Atletul Albanez” (mai ales că, în urmă cu un an, Albania își obținuse independența față de turci). Firma „La Atletul  Albanez” funcționa atunci pe aceeași stradă Carol, undeva, aproximativ pe locul unde este acum blocul Cozia. În 1915, „societarii” acestei firme erau: Sabit, Ramadan, Zulficar și Daud (Djavid) Memish. Ei se vor extinde deschizând un alt spațiu pe strada Gării. Când comuniștii le-au distrus proprietățile, au venit aici, la intersecția străzilor de astăzi D. Lipati cu Grădiniței și, astfel, „Atletul albanez” era singura firmă privată din România care a funcționat neîntrerupt în regimul comunist. N-a fost ușor însă pentru  familia Memish. Zice Hashim că, timp de 10 ani, după ce le-au demolat proprietățile, au stat 14 suflete într-un apartament de trei camere și că nepoții au crescut în paturi suprapuse. Fiind considerați cetățeni străini, fiindcă și-au păstrat pașapoartele albaneze pentru a putea merge afară după  esențe și fructe exotice, erau strict supravegheați.

memish interbelic

La Atletul Albanez, aspect din perioada interbelică

Și zice, tot Hashim „ehei… câți nu și-au luat grade urmărindu-ne”. Această casă mică și cochetă, care te îmbie cu aerul ei oriental și cu atâtea bunătăți, de la halviță la înghețată și cafea sau baclavale, verifică zicala „esențele tari se țin în flacoane mici”. Care este secretul acestei longevități greu de egalat? Răspunde într-un fel tot Hashim, „Șmecheria e ca totul să fie proaspăt, să fabrici numai cât știi că se consumă în ziua aia. Puțin și bun.”. Chiar dacă zice Hashim, cu mâna la inimă, „am avut mai mult profit spiritual decât material”. Sigur că ingredientele principale sunt „pasiunea și iubirea”, care dau savoare delicateselor. Pentru că, altfel, „orice  femeie gătește, dar nu toate o fac la fel de bine”. Cât privește rețetele, ele au secretul lor, păstrat cu sfințenie.

memish aziDe exemplu, înghețata e făcută după o rețetă veche de o sută de ani, iar secretul cafelei este momentul când o iei de pe foc. În plus, Hashim are „limbă de cofetar”, adică foarte sensibilă „ca să poată degusta și inventa tot felul de zaharicale”. Nici copiilor sau nepoților nu le-au fost dezvăluite rețetele până n-a existat certitudinea că aceștia nu se mai despart de părinți și, deci, nu vor divulga secretele. Abia atunci s-a considerat  că „sunt vrednici să afle taina”. Nimeni din afara familiei n-a fost angajat sau să fi călcat în laboratorul cofetăriei. Tinerii din familia Memish au rămas tot aici. Patru dintre nepoții lui Hashim și-au deschis și ei firmă de astfel de bunătăți, în partea nouă a orașului, după ce „au aflat taina”. Cum putea să facă altfel când, zice Enver, primul obiect de care s-a ținut când a învățat să stea pe picioare au fost cazanele cu înghețată, iar primele amintiri sunt oalele în care bolborosea zahărul și adunatul bucăților de gheață de pe Olt când se oprea curentul și rămâneau fără frigider. Și atunci înțelegi de ce zice Abdulah „Nici în ruptul capului, n-am putea pleca în altă parte, că numai aici suntem acasă. Eu mă simt mai legat de neamul acesta decât mulți români”.

memish 2Cum la fel poți înțelege de ce cea mai mare mulțumire a membrilor familiei Memish a fost când au primit cetățenia română sau când au devenit cetățeni de onoare ai orașului Slatina. Era o dovadă a recunoștinței față de această familie care a contribuit la conturarea identității orașului nostru.  Multe personalități au poposit în orașul nostru pentru a gusta braga, înghețata  sau halvița și, mai ales, baclavalele de la „Atletul  albanez”. Mărturie stă Cartea de Onoare deschisă în 1967 și din care Hashim citează câteva din rândurile care l-au impresionat: „Când guști încet din baclava, Plăcerea este sclava ta, Și de mai sorbi și-un strop de bragă, Simți gust de dor, ți-e viața dragă”.

Au trecut pragul cofetăriei nu numai slătineni, ci și personalități culturale, artistice, sportive și politice românești sau străine.

Zice Memish că aici veneau miniștri comuniști, oficialități locale, în frunte cu Bărbuleștii, și produsele lor  erau pe lista de protocol a familiei Ceaușescu. Chiar Nicolae Ceaușescu, într-o vizită alături de Charles de Gaull în oraș, a oprit coloana oficială și i-a oferit o bragă președintelui francez. Își amintește Hashim că și lui Ceaușescu îi plăcea braga, Amza Pellea „o bea pe post de zaibăr”, iar Dobrin și cei de la Universitatea Craiova „ca pe medicament, fiindcă are tot complexul de vitamine B și este și un pansament  gastric”. N. Iorga, Eugen Ionescu, I. Minulescu au pomenit în cărțile lor delicatesele de la „Atletul albanez”, iar Doina Badea scria și ea în Cartea de onoare: „Fiind într-un turneu prin țară și trecând prin orașul Slatina, am avut deosebita plăcere să ne petrecem câteva minute de neuitat și în mica, frumoasa și originala Casă albaneză”.

memish amza pellea

Amza Pelea și Djavid Memish

memish rosapepe

James Rosapepe, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România

Minute bune au petrecut aici: Gh. Hagi și jucătorii de la echipa de tineret Liverpool, artiști precum Rodica Popescu Bitănescu, Nicu Constantin sau Ion Caramitru. Dan Puric nu trece niciodată prin zonă fără să poposească aici măcar preț „de o bragă”. Fotografiile din mica și cocheta încăpere sunt mărturii ale trecerii pe aici ale lui Mircea Dinescu, Prințului Nicolae sau ambasadorului Americii, James Rosapepe.

memish 1Nu este ziar important din vremea noastră care să nu fi scris despre familia Memish și delicatesele ei, ca Adevărul, Gândul, Evenimentul Zilei, Jurnalul Național, de unde am aflat și noi multe din cele relatate aici. Într-o zi a anului 2002, un reporter Formula AS a trecut pragul cofetăriei și l-a salutat pe Hashim, ce stătea în dosul tejghelei cu imaculatul său șorț alb: „Mirdita, zoti  Memish” (Bună ziua, domnule Memish). Era o recunoaștere nu numai a calității produselor de aici, ci și a valorii celor care le produc, pentru că așa cum lui Hashim îi place să spună „Eu nu știu să fac numai bragă, îmi place să am și cultură”. Și noi îi mulțumim pentru tot și încă o dată: „Mirdita, zoti Memish!”

Elena Sîrghie
Fragment din volumul “În spatele zidurilor” (Povești și povestiri slătinene)

Permanent link to this article: http://linia1.ro/mirdita-zoti-memish/