AcasăRemember10 ani fără Traian Zorzoliu

10 ani fără Traian Zorzoliu

Am avut privilegiul, în această viață pământeană a mea, să cunosc oameni deosebiți, în preajma cărora m-am format, cu ajutorul cărora mi-am găsit calea și alături de care am realizat lucruri minunate. Poate acesta a fost și motivul care m-a îndemnat ca și eu, la rându-mi, atunci când am întâlnit și cunoscut oameni în care am văzut sau simțit o anume strălucire, să fac tot ce mi-a stat în putință pentru a-i pune în valoare, pentru a-i sprijini să își împlinească menirea. Unii dintre aceștia au plecat dintre noi să ducă în alte lumi mesajul lor și al nostru, de luptă permanentă, cu speranță neobosită pentru a crea și arăta frumosul, adevărul, dăruirea, altruismul și toate atributele caracteristice oamenilor de valoare, care ne luminează sufletele noastre, de cele mai multe ori umbrite de negurile vremurilor pe care le trăim.

Despre ei, cei care au fost faruri călăuzitoare și modele pentru noi, cei încă rămași aici, este greu să vorbești la trecut. În special despre cineva apropiat, cum ne-a fost Traian Zorzoliu. Îl regăsim în extrem de multe lucruri și în oamenii cu care le-a realizat, oameni cărora le-a dăruit din pasiunile și din deprinderile sale, cu care a împărtășit visuri și idei. Pe Traian Zorzoliu îl regăsim, mai ales, în amintirile noastre, ale celor care l-am cunoscut.

S-au împlinit zece ani de la plecarea OMULUI Traian Zorzoliu. Cineva spunea că omul moare de două ori: o dată când Dumnezeu îl cheamă la el, și a doua oară când toți ceilalți îl uită. Pe Traian Zorzoliul nu îl uităm și, doar în felul acesta, pe Traian Zorzoliu nu îl putem lăsa să moară. Despre lucrurile și faptele sale, despre muzeele realizate, despre tablourile pictate, despre desene, despre cărțile scrise – de la poezie până la cercetare istorică, despre străzi, biserici, monumente și, desigur, despre oameni, despre copiii și tinerii pe care i-a învățat să prețuiască și să înfăptuiască binele și frumosul, despre proiectele sale, unele dintre acestea înfăptuite, altele aproape finalizate, altele rămase în stadiul de proiect vom mai vorbi noi și cei care vor urma să se bucure de toate acestea dacă noi, cei astăzi aflați aici vom povesti altora, mai tineri, care să poată duce amintirea lui mai departe. Pentru că merită aceasta. Pentru că Traian Zorzoliu a crezut în oameni, chiar și în cei care l-au dezamăgit sau i-au stat împotrivă.

La o cafea, la nea Traian

Ne-a strâns istoria-ntr-un loc,
La o cafea, la nea Traian,
Să ne-amintim că fără el
Ne-a mai trecut un an.

Și ne privim în ochi, tăcuți,
Și ne-ntrebăm de ce
N-a mai rămas cu noi, aici,
Și nu știm unde e.

Ar fi glumit, cum știa el,
Un chip ne-ar fi făcut,
Dar stă acolo, undeva,
Nici trist, și nici tăcut.

Îl văd cum deapănă povești,
Din anticul trecut,
Și cum ne mângâie, discret,
Cu gândul nevăzut.

Îl simt aici, nevorbitor,
Dar grăitor în tot,
Mă amăgesc că n-a plecat,
Și să îl uit nu pot.

Nu știu de ne-ar mai fi iubit
Pe noi, toți cei rămași,
El, luptătorul ne-mblânzit,
Noi, un mănunchi de lași.

Valeru Ciurea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments