AcasăActualitate10 DECEMBRIE ZIUA INTERNAȚIONALĂ A DREPTURILOR OMULUI

10 DECEMBRIE ZIUA INTERNAȚIONALĂ A DREPTURILOR OMULUI

      ZIUA INTERNAȚIONALĂ A DREPTURILOR OMULUI este marcată în fiecare an pe 10 decembrie, ziua în care Adunarea Generală a ONU a adoptat și proclamat prin Rezoluția 217 A (III), în 1948, Declarația Universală a Drepturilor Omului. Disponibilă în peste 500 de limbi, Declarația Universală a Drepturilor Omului. este un document de referință care proclamă drepturile inalienabile pentru toți oamenii, indiferent de rasă, culoare, religie, sex, limbă, opinie politică sau de altă natură, origine națională sau socială, proprietate, naștere sau alt statut. Reprezintă idealul comun spre care trebuie să tindă toate popoarele și toate națiunile, pentru ca toate persoanele și toate organele societății să se străduiască, având această Declarație permanent în minte, ca prin învățătură și educație să dezvolte respectul pentru aceste drepturi și libertăți și să asigure prin măsuri progresive, de ordin național și internațional, recunoașterea și aplicarea lor universală și efectivă, atât în sânul popoarelor statelor membre, cât și al celor din teritoriile aflate sub jurisdicția lor.

      Drepturile omului se află în centrul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD), deoarece în absența demnității umane nu se poate ajunge la o dezvoltare durabilă. Aceste obiective au fost adoptate de către toate statele membre ale ONU, în 2015, pentru a pune capăt sărăciei, pentru a reduce inegalitățile și pentru a construi societăți mai pașnice și mai prospere până în 2030. Cunoscute și sub denumirea de Obiective Globale, ODD sunt un apel la acțiune pentru a crea o lume în care toți oamenii să conteze.

      În fiecare an, Ziua internațională a drepturilor omului are câte o temă, cea a anului 2021, fiind “EQUALITY – Reducing inequalities, advancing human rights” / “EGALITATE – Reducerea inegalitaților, promovarea drepturilor omului”. Trebuie precizat, că tema din acest an este extrasă din Articolul 1 al Declatației Universale a Drepturilor Omului: „Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și drepturi”.

      Principiile egalității, incluziunii și nediscriminării se află în centrul drepturilor omului. Egalitatea este aliniată Agendei 2030, un program de acțiune global în domeniul dezvoltării durabile din punct de vedere economic, social și de protecția mediului, conform documentului Cadru comun al ONU. Documentul include abordarea și găsirea de soluții pentru formele adânc înrădăcinate de discriminare care au afectat persoanele cele mai vulnerabile din diferite societăți, popoare indigene, migranți, persoane cu dizabilități etc.

Ștefania Marineanu

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments