Primăria Slatina, în colaborare cu Palatul Copiilor „Adrian Băran” Slatina, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Olt, Asociația Culturală „Călușarii Slatinei, „Centrul Cultural „Eugen Ionescu” și Asociația Culturală Center Inter Art, organizează spectacolul de muzică, dans și poezie „Dorul Basarabiei”.
Evenimentul va avea loc marți, 27 martie a.c., ora 17.00, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” Slatina și marchează împlinirea a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, pe stil vechi.
Vor participa elevi ai claselor de muzică populară, muzică ușoară, dans modern și dansuri populare din cadrul Palatului Copiilor „Adrian Băran” Slatina. Invitați speciali sunt Corul „Voces Primavaera” și Ansamblul Folcloric „Mugurașii Iminogului” din Perieți.
Intrarea la spectacol este gratuită, în limita locurilor disponibile.
Basarabia, așa cum fusese definită în cadrul administrației țariste în 1812 la Tratatul de la București, s-a constituit ca Republică Democrată Moldovenească, la sfârșitul anului 1917, proclamându-și întâi autonomia, în cadrul Republicii Ruse, apoi, după Revoluția din Octombrie, independența față de Rusia bolșevică și, după câteva luni, la 27 martie/ 9 aprilie 1918, unirea cu Regatul României, în cadrul căruia a constituit o provincie. Această stare a durat timp de 22 de ani, până la 28 iunie 1940, când un ultimatum al guvernului sovietic, care urmărea punerea în aplicare a pactului Hitler-Stalin, a fost adresat României, cerând cedarea Basarabiei către Uniunea Sovietică. România a cedat și, după 48 de ore, Basarabia a fost ocupată de Armata roșie, administrația și Armata Română retrăgându-se, într-un haos dramatic, la vest de râul Prut.
Ionuț DUMITRESCU