Primăria Municipiului Caracal, dimpreună cu Asociația „Fiii și prietenii Caracalului”, al cărei președinte este Marian Doldurea, dar și cu Editura „Arena Artelor”, condusă de ziaristul și scriitorul Dumitru Sârghie, au cinstit cum se cuvine Ziua Principatelor Române.
Istorici, scriitori, interpreți de muzică folk și muzică din vatra satului, elevi, profesori, iubitori de cultură și de patrie s-au întâlnit față în față la un eveniment de excepție. Profesorii de istorie, Ion Zăuleanu și Sabin Popovici, adevărați „luminători de cale”, așa cum i-a numit Dumitru Sârghie, au făcut, cu profesionalismul lor recunoscut, o prezentare a Zilei de 24 ianuarie, a „Micii Uniri”, care a fost, în fapt, o unire uriașă, ce a deschis drumul fast al Unirii de la 1918.
Cu acest prilej, ziaristul și scriitorul Dumitru Sârghie și-a lansat cartea „Anotimpurile lui Traian Zorzoliu”, unul dintre marii oamenii de spirit ai Oltului, care a plecat la stele, dar care de acolo, de sus, privește cu evlavie patriotică la ceea ce s-a numit cândva Județul Romanați, leagăn de cultură și civilizație al Olteniei noastre profunde.
De asemenea, a fost lansată trilogia „Iartă-mă, iubire”, un roman valoros semnat de Ela Nicolau, soția șefului Trupei Arhaic, cunoscutul interpret de muzică folk, Nicolae Doboș. Despre cartea Elei Nicolau a vorbit, cu însuflețire confraternă, Dumitru Sârghie:
«Valorile fundamentale, Familia, Dorul și Casa părintească, apar pregnant în romanul „Iartă-mă, tăcere”, până într-o zi, când ea, scriitoarea Ela Nicolau, care este și protagonistul acestei cărți, s-a simțit „ca o jucărie măruntă la discreția hazardului”, iar „casa părintească devenise o amintire pe care dorul nu se grăbea s-o învie.” Gălbiorii, pâinișoarele, hribii, zbârciogii, bureții de spin, ghebele sau opinticii, leurda și hasmațuchii, toate acestea bunătăți ale copilăriei rămăseseră undeva în urmă, atunci când viața, cu toate subteranele ei, a năpădit-o: „Nu știu precis de unde vin și unde mă duc. Nu știu nici măcar cine a făcut primul pas uriaș, pentru începutul meu. Plânsul l-am avut de la prima suflare de viață!»
După o copilărie și o adolescență nu tocmai fericite, pe eroina noastră o așteaptă o căsnicie la fel de zdruncinată, în care, așa cum spune scriitorul român de expresie ucrainiană, Mihai Traista, întâlnim scene memorabile similare celor din romanele lui Vladimir Sorokin, Iurii Andronovici sau Venedikt Erofeev. Iată un exemplu edificator, care ilustrează un moment în care se desparte de primul ei soț, iar sora ei intervine, intrând direct în dialog cu acesta: «Ce vrei de la ea, măi bețivan nenorocit, ce ești?” „Să-mi dea hainele pe care i le-am cumpărat!, a răspuns el cu tupeu.” „Daaa? Asta vrei? Panaghia mă-tii de alcoolic! Stai așa, că ți le dă pe toate!” (…) „Sutienul este al lui? Dă-i-l! Ia sutienul, în dumnevranghelii mă-tii, să te spânzuri cu el, poate scapă lumea de un nebun ca tine! Chiloții sunt ai lui? Dă-i jos! N-auzi, fată? Dă jos chiloții mai repede, să și-i pună pe capul sec și să dispară din fața mea!” (…) „Atunci, mi-am dat și eu seama, spune Ela Nicolau, cât de fricos este amărâtul de soț al meu, care făcea pe viteazul cu mine, doar pentru faptul că am avut nenorocul să mă nasc cu ceva mai mult bun-simț decât el.»
„Iartă-mă, tăcere” este o carte, în două masive volume, de un realism dur, o carte impregnată pe alocuri cu un realism magic, având în vedere poezia interioară a acestei ample trilogii, care îmi aduce aminte de romanul Hertei Muller, „Leagănul respirației”, în care se împletește, magistral, suferința cu poezia și cu lăuntrul frumos și curat al autoarei. E o carte tristă și caldă în același timp, o carte în care autoarea, ELA Nicolau, aleargă în căutarea sa, în speranța că, în sfârșit, își va ieși în cale. Ea știe să asculte lumina sufletelor, care uneori cântă, creând din sensul spiritual al propriei nefericiri, o stare poetică prin excelență și ispășindu-se prin acest roman fabulos, trăgând cu coada ochiului în propria-i oglindă: «Totu-i să nu privești adânc într-o oglindă. Riști să te sperie pustiul și să nu te recunoști. Și hamurile se pot rupe. Obișnuința își ia mâna de pe tine. Te lasă fără apărare (…) Viața înhamă omul la sclavie. Nici spiritul nu zburdă liber, de vreme ce necesitățile primare îi pun frâu.»
Cartea „Anotimpurile lui Traian Zorzoliu” a fost apreciată de criticul de artă, poetul și profesorul întru limbă românească Paul Aretzu, care a spus, printre altele:
«Cultura nu se face numai în marile orașe, în locuri consacrate de nume prestigioase. Centrul se află acolo unde este confirmată valoarea și, adesea, spiritele importante s-au ridicat din provincie. Apoi, cultura este un fenomen succesoral, înscriindu-se într-o tradiție. În ultima vreme, această dimensiune, care dă plenitudine omului și fără de care nu este posibil progresul, a devenit, nejustificat, tot mai ignorată, mai marginalizată. Rafinamentul și perenitatea culturii par a nu mai constitui condiția indispensabilă unei societăți armonioase.
Dumitru Sârghie, prin cartea sa Anotimpurile lui Traian Zorzoliu (Editura Arena Artelor, Slatina, 2017), contrazice această tendință inoportună, făcând elogiul unui om devotat meleagului natal, nelăsându-l pradă uitării nedrepte.
Traian Zorzoliu, despre al cărui nume ni se spune că înseamnă om împodobit, corespunde perfect spiritului locului: a fost pictor, sculptor, muzeograf, etnolog, publicist, un artist mai mult aplicat, decât speculativ, nelipsit însă de o subtilă artă estetică. Fenomenul care s-a manifestat, cu precădere în a doua jumătate a vieții sale, a fost ponderarea vocației de artist plastic, în beneficiul comunității, dedicându-se, în mare măsură, reconstituirii unei cetăți dacice, la Drăgănești-Olt, cu toate caracteristicile esențiale, apoi, realizării unui complex etnografic „Câmpia Boianului”, la Stoicănești, ori consacrându-se unor multiple activități de organizare muzeistică. Am spune, recurgând la un model livresc, că este un traseu faustic, al înțelepciunii ultime.
Cartea lui Dumitru Sârghie, serioasă și consistentă, scrisă dintr-o admirație autentică, își propune recuperarea și fixarea pentru posteritate a unei personalități polivalente, deosebit de active, cu deschideri culturale insolite. Nu avem a face cu o monografie, ori cu o lucrare exegetică, ci cu o scriere vie, pitorească, alcătuită, în special, din mărturisiri ale artistului (interviuri, jurnale), din aprecieri ale celor care l-au cunoscut, mai ales congeneri, din documente privind demersurile către oficialități pentru realizarea unor proiecte, dar mai ales din comentariile pertinente ale autorului, precum și dintr-o substanțială iconografie.»
Evenimentul a fost întregit valoric de cântecele din vatra satului ale rapsodului popular Ion Crețeanu, dar și de un concert extraordinar al Trupei Arhaic, conduse de cunoscutul folkist Nicolae Doboș.
Dumitru Sârghie a pus capăt spectacolului, recitând poemul „Elegie pentru țară” și a împărțit „Certificate de român” Trupei Arhaic, primarului Caracalului, Liviu Radu, generosului om de afaceri caracalean Marian Doldurea, un adevărat Mecena artelor, scriitoarei Ela Nicolau etc.
A fost o seară de neuitat, la care au participat și aplaudat peste 100 de caracaleni…
LINIA ÎNTÂI
