AcasăActualitate51 de monede din perioada romană, descoperite la Verguleasa, în patrimoniul Muzeului...

51 de monede din perioada romană, descoperite la Verguleasa, în patrimoniul Muzeului Județean Olt

51 de monede de argint, dintre care 50 de dinari romani republicani, emiși în secolele II și I înainte de Hristos, au fost descoperite, în comuna Verguleasa, județul Olt. Tezaurul monetar a fost găsit de Constantin Andreescu, polițist din orașul Drăgășani, județul Vâlcea, iubitor al istoriei și al arheologiei, cu detectorul de metale, într-o zonă în care nu este cunoscut un sit arheologic. Monedele au intrat în patrimoniul Muzeului Județean Olt.

„Tezaurul monetar este format din 51 de monede de argint, dintre care 50 sunt dinari romani republicani, emiși în secolele II și I înainte de Hristos. Avem și o tetradrahmă Dasiană emisă pe la jumătatea secolului II înainte de Hristos.

Descoperirea este destul de interesantă. Este făcută într-o zonă în care nu este cunoscut un sit arheologic, deocamdată, departe de cele două situri arheologice cunoscute de la Verguleasa și unde vom încerca să facem o investigație arheologică, un diagnostic arheologic și de suprafață și intruziv, pentru a încerca să extragem tot potențialul zonei și al acestui tezaur. Atât noi, cât și descoperitorii, bănuim că sunt șanse să mai găsim ceva acolo. Este al treilea tezaur care ajunge în patrimoniul Muzeului Județean Olt, în mai puțin de un an”, a declarat Florin Ciolavu, arheolog în cadrul Muzeului Județean Olt.

Mihaela Sîrghie

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments