AcasăActualitate700 de locuri pentru admiterea în școlile postliceale de jandarmi

700 de locuri pentru admiterea în școlile postliceale de jandarmi

În perioada 18 octombrie – 5 noiembrie a.c., se organizează o nouă sesiune de recrutare pentru cele două instituții de învățământ ale Jandarmeriei Române, câte 350 de locuri pentru Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani și Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni.

Persoanele care îndeplinesc condițiile și criteriile necesare și care doresc să candideze pe unul dintre aceste locuri, pot depune cererea de înscriere, până la data de 5 noiembrie 2023, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail contact@jandarmeriaolt.ro, iar dosarele se depun, în volum complet, până la data de 24 noiembrie 2023, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt.

Modele ale documentelor ce vor fi completate, precum și lista completă a documentelor ce vor constitui dosarul de recrutare se regăsesc pe site-ul Jandarmeriei Olt, la secțiunea Carieră – Admitere: https://www.jandarmeriaolt.ro/admitere.htm.

Evaluarea psihologică a candidaților se realizează, în conformitate cu Dispoziția Directorului Centrului de Psihosociologie al Ministerului Afacerilor Interne, planificarea urmând a fi comunicată în timp util candidaților, prin publicare pe pagina de internet a unității. Proba de evaluare a performanței fizice se susține, în perioada 7-13 decembrie 2023, în centrul zonal de selecție, conform unei planificări ce va fi anunțată ulterior (prin postarea, în timp util, pe pagina de internet).

Proba de verificare a cunoștințelor se va susține, în data de 16 decembrie 2023, de către candidații care au promovat proba de evaluare a performanței fizice și va consta într-un test grilă ce cuprinde subiecte din limba română, limbă străină, subiecte din legislația specifică Ministerului Afacerilor Interne, precum și a instituțiilor politice ale statului și subiecte de educație civică și cetățenească, exerciții de evaluare a capacității de analiză și sinteză, precum și exerciții privind deprinderea raționamentului logic. Examinarea medicală se va realiza, în perioada 20 decembrie 2023 – 25 ianuarie 2024, pentru candidații care se încadrează în numărul locurilor scoase la concursul de admitere, în  ordinea descrescătoare a notelor finale.

Sunt declarați „Admis” candidații care au fost declarați apt medical, în ordinea descrescătoare a notelor finale. Rezultatele finale ale admiterii se afișează, la sediul unităților de învățământ și se postează, pe site-ul oficial al acestora, până la data de 2 februarie 2024.

Detalii cu privire la această sesiune de admitere, inclusiv în ceea ce privește tematica și bibliografia, sunt disponibile accesând link-ul: https://www.jandarmeriaolt.ro/admitere.htm.

Mihaela Sîrghie

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments