Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt, prin Compartimentul EURES, anunță persoanele care doresc să lucreze în domeniul agricol, în Spania, că, până la data de 1 ianuarie 2015, pot depune dosarul în vedea selecției. Astfel, sunt oferite 800 de locuri de muncă pentru culegători căpșuni, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 40 de ani, cu condiție fizică bună. Durata contractului va fi de aproximativ trei luni, data estimată de angajare fiind 15 februarie 2015. Volumul de muncă va fi de 6,5 ore /zi, 39 de ore săptămânal, împărțite în 6 zile, iar salariul oferit va fi de 39,48 euro brut/zi, conform Convenției colective aplicabile, plătibil la două săptămâni, prin transfer bancar, sumă din care se vor opri 2% contribuții impozit și 113 euro – asigurare socială. Cazarea este oferită de către angajator contra unei sume de 1 euro/zi, transportul către locul de muncă fiind plătit de angajator și se decontează din salariile primite, în timpul lucrat la firmă. Trebuie precizat și faptul că va exista o perioadă de probă, de 15 zile, timp în care atât angajatul, cât și angajatorul, pot rezilia unilateral contractul.
Persoanele interesate, care au domiciliul în județul Olt, pot depune dosarul pentru selecție la sediul AJOFM Olt – Compartimentul EURES, din str. Prelungirea Crișan nr. 2, Slatina, dosar ce trebuie să conțină următoarele documente: cerere tip, anexa 3 bis (tipizat); copie BI/CI, cu o valabilitate de minim șase luni; CV Europass, în limba română (tipizat); copie a certificatului de absolvire a școlii, calificare; adeverință medicală eliberată de medicul de familie, cu mențiunea „apt pentru muncă”; cazierul judiciar în original, care să ateste că persoana nu are antecedente penale (termen de valabilitate 6 luni) și un dosar cu șină.
Selecția persoanelor înscrise se va face în a doua jumătate a lunii ianuarie 2015. Persoanele care au fost selectate și au lucrat la firma SUREXPORT, în anul 2014, vor primi contract nominal și nu este necesar să participe la o nouă selecție.
Ionuț DUMITRESCU