Biografia istoricului și criticului literar, stilisticianului și folcloristului Dumitru Caracostea (n. 10 martie 1879, Slatina, jud. Olt – m. 2 iunie 1964, București) conține câteva semnificative necunoscute privitoare la anii de profesorat, la unele colaborări, neștiute sau ignorate, precum și la relațiile sale cu unii dintre confrați.
Epistolele trimise unor contemporani sunt concludente și edificatoare în ceea ce privește punctualitatea, noblețea și, mai ales, caracterul său manifestat în unele împrejurări deloc obișnuite.
Relevante sunt epistolele trimise lui Nicolae Iorga, Ion Bianu, Ovid Densusianu1, Gala Galaction, Ion Al. Brătescu-Voinești, Eugeniu Speranția, și, firește, altora.
Epistola pe care o transcriu aici este trimisă profesorului și publicistului Nicolae I. Rusu, unul dintre cei dintâi colaboratori ai universitarului și esteticianului Mihail Dragomirescu, atât la catedră, la revistele coordonate de creatorul celebrei Științe a literaturii, cât și la Institutul de Literatură, pe care îl conducea același pasionat profesor de emoții estetice.
Profesorul Nicolae I. Rusu alături de colegii săi, Raul Teodorescu, Dumitru Murărașu, Scarlat Struțeanu și alții pregăteau cartea omagială închinată lui Mihail Dragomirescu cu ocazia împlinirii a șaptezeci de ani de existență.
Cartea aceasta, impunătoare, prin conținut și grafică, este a doua în cultura română, după cea închinată, în 1910, lui Titu Maiorescu.
Profesorul Dumitru Caracostea, deși nu participă la sărbătorirea colegului său, trimite această epistolă, în care precizează câteva dintre valențele literare și morale ale unui dascăl autentic.
* [București], 27 iunie [1]937
Scumpe domnule Rusu,
Pentru că ești cel mai vechi colaborator universitar al domnului profesor M[ihail] Dragomirescu și cunoști cât de mult prețuiesc opera și caracterul său, te rog să-i prezinți în public omagiile mele cu prilejul sărbătoririi sale, o sărbătoare pentru toți cei care iubesc partea înaltă a literaturii și-și dedică viața studiului ei.
Domnul prof[esor] Dragomirescu va rămâne un mare deschizător de căi, iar încununarea operei sale un reconfortant act de dreptate.
Se va împlini și cu el o veche lege: cu cât o recunoaștere vine mai târziu, cu atât efectele ei sunt mai trainice.
Cât privește caracterul său, puțini pot da mărturie mai vie ca recunoașterea2 mea. Am fost adesea în divergențe. Dar chiar când au devenit acute, ele au fost o izbucnire de credință.
D[omnu]l Dragomirescu n-a recurs niciodată și față de nimeni la acele mijloace polemice care dezonorează pe cei care le mânuiesc.
Iată de ce, scumpe domnule Rusu, mă asociez din toată inima spiritelor nobile care-l sărbătoresc pe d[omnu]l prof[esor] Dragomirescu și te rog să-i strângi mâna călduros în numele meu,
D. Caracostea
Note
- Originalul acestei epistole necunoscute se află în biblioteca profesorului Nicolae Scurtu din București.
- Scrisori către Ovid Densusianu. Vol[umul] 1. Ediție îngrijită, introducere, note, tabel cronologic și indice de Liviu Onu, Ileana Vârtosu și Maria Rafilă. Sub redacția lui Liviu Onu. București, Editura Minerva, 1979, p. 162-183. [Se publică douăzeci și una de epistole ale lui Dumitru Caracostea]. [Documente literare].
- D. Caracostea ~ Mihail Dragomirescu în Revista Fundațiilor Regale, 10, nr. 1, ianuarie 1943, p. 29-41.
Nicolae Scurtu
