Ca provincială, merg în Capitală pentru diverse probleme și în mersul monoton al mașinii, cu cât mă apropii de București, îmi revin în memorie imagini ale unui mare oraș, animat și plin de frenezie în perioada sărbătorilor de iarnă. Străzi aglomerate încă de dimineață și până târziu în noapte, sacoșe peste sacoșe cu cumpărături, brăduți pe mașini, în portbagaje sau sub braț, după dorințe și posibilități…oameni grăbiți, preocupați numai de alegerea cadourilor pentru cei dragi și de aprovizionarea pentru petrecerea Crăciunului, a Revelionului sau ce mai au de sărbătorit în familii în această mirifică perioadă a anului. Trotuare supraaglomerate, ca și mall-urile, mai ales seara când, chiar și dacă nu ai cumpărături de făcut, superbul aspect al orașului iluminat feeric, te fac să redevii copil și să faci câteva ture prin centrul orașului sau, având și copii, nu vei scăpa de vizita în „orășelul – târg” special amenajat care a fost ani de-a rândul, principala atracție a iernilor.
Dar… asta a fost cândva…
Când am ajuns în București, în acest decembrie, am avut senzația că pătrund într-un oraș rece, în care oamenii nu s-au distanțat numai fizic, ci și mental. Trotuarele nu mai sunt aglomerate, oamenii se feresc unii de alții, chiar dacă poartă măști, iar pe chipurile lor nu mai poți citi nici entuziasmul de altădată și parcă nici-o bucurie pentru așteptarea apropiatelor sărbători.
În Piața Universității, se arată privirilor, într-un mic „târg de Crăciun”un schelet de brad din scânduri, care te duce cu gândul la o pădure uscată, din diverse cauze…Tradiționalul refren: „O brad frumos, o brad frumos/ Cu cetina tot verde…”se pare că a fost lăsat trecutelor vremuri…
Mergând pe mai multe bulevarde, poți întâlni atâtea șantiere în lucru, câte instalații de sărbătoare au fost montate pe străzile capitalei în acest trist decembrie…
Singurul aspect care înveselea peisajul bucureștean erau pescărușii de pe Dâmbovița, dar care nici ei nu exaltau de fericire, bătându-se pe câteva bucățele de covrig aruncate în apă de o bătrână care privea apa verzuie a râului. Aceasta, văzându-i agitați și fiindu-i milă de țipetele lor, și-a rupt jumătate din covrigul din care mânca și mărunțindu-l, l-a aruncat pescărușilor…
Ștefania MARINEANU
