„Jaf în paradis – despre cunoaștere și hybris”, semnată de filosoful Cornel Niculae, nu e o carte pe care s-o citești fulgurant… Necesită o aplecare mult mai profundă și, fiindcă eu sunt pasionat de cugetările lui Pan. M. Vizirescu, l-aș putea parafraza pe ultimul ultimul gândirist, spunând că „vrutul și făcutul lumii sunt ca o sete care te soarbe în adâncimea lucrurilor”. Promit că în cel mai scurt timp voi intra în adâncimea textelor ui Nicolae Cornel, cu siguranța că voi găsi în ele „o dorință a cunoașterii care mă face mai bun și mai frumos moral, decât sunt acum”.
Despre erudiția prof. Niculae Cornel am aflat cu ani în urmă, în plină întrecere socialistă. Frecventam Cenaclu Balada, când el, autorul cărții de azi, jongla cu anumite concepte filosofice, care țineau mai degrabă de rafinamentul spiritului aristocratic burghez, cum spuneau, în hybrisul lor nemăsurat ideologii PCR, care conduc și azi destinele culturii acestei nații căzute în desuetudine, din foarte multe puncte de vedere. Tot atunci, Niculae Cornel vorbea cu dezinvoltură, despre George Uscătesu, Alexandru Busuioceanu, Constantin Noica, căruia i-a fost un scurt timp discipol, la Păltiniș, Emil Cioran etc, toți situați pe poziții anticomuniste și, deci, dușmani ai poporului. Din păcate, neomarxismul actual îi menține și azi pe acești mari gânditori români, în aceeași paranteză a istoriei… Așa cum îl mențin și pe Pan. M. Vizirescu care ar merita mai multă atenție din partea culturnicilor noștri.
Așadar, veți afla citind această carte, despre „Mitul Facerii” , era să spun „Mirul facerii”, ceea ce nu era tocmai greșit, despre „sfârșitul începutului”, despre „Dogma imaculatei concepțiuni” și „Mitul adamic”, despre „goliciunea lăuntrică” și încălcarea legii morale din noi și căderea în abisul păcatului, despre „Cartea pătimirilor” și „răul veșnic”, despre jefuirea paradisului (aici amintindu-ne de Nichifor Crainic și Mircea Eliade), despre Cunoaștere, Viață, Putere, Știință, Tehnică și Înstrăinare, despre Creație, Curiozitate și Lăcomie, despre Măsura lucrurilor (amintiți-vă cum i-a spus Brătianu lui Iorga: „Măsura, dle profesor, măsura”), despre Icoane de cenușă, despre Moarte, DESPRE Omul-Dumnezeu și despre Plinătatea nimicului… Apoi, a vorbi despre Nimic, ca și concept filosofic, nu e chiar la îndemâna oricui…aș spune eu.
Într-o Românie „a iluziei și iluzionării”, o Românie aflată la cheremul plagiatorilor legiferați și a analfabeților funcțional, a veni cu o astfel de carte este un act temerar, care trebuie salutat cu respectul cuvenit. Județul lui Eugen Ionescu, al lui Caracostea, Pan. M Vizirescu, Marin Mincu și al altor mari cărturari trecuți în uitare este salvat de Niculae Cornel, prin scrierile sale despre existență, ființă și neam, îndumnezeire și, firesc, murire.
Felicitări, Măria Ta, GÂNDITORULE!
Dumitru Sârghie
