Am fost de toate: pașalac, land, gubernie… A cui colonie s-a stabilit să fim? Această întrebare, cu rădăcini adânci în istoria noastră zbuciumată, poate părea retorică, dar reflectă o realitate adânc înrădăcinată în geopolitica actuală. Dacă privim trecutul, am fost, într-adevăr, sub influența sau chiar sub dominația diverselor imperii și puteri regionale: pașalac otoman, gubernie rusească, influență habsburgică și, ulterior, satelit sovietic. Iar astăzi, în fața noilor provocări internaționale, se pune întrebarea fundamentală: a cui colonie am devenit în prezent?
Privind la nivel global, observăm o reconfigurare a raporturilor de forță între marile puteri. Trump și Putin, deși aflați pe poziții aparent opuse, au demonstrat în trecut o relație de înțelegere și chiar de apreciere reciprocă. Relațiile dintre cele două state, în ciuda unor perioade de tensiune, au fost de multe ori marcate de amabilități și interacțiuni personale destul de calde, spre surprinderea multora. De exemplu, Trump a fost impresionat de portretul artistic pe care i l-a făcut un artist rus, iar gesturile de admirație între cei doi au fost evidente. Aceasta sugerează că, în contextul unui Trump deja activ pe scena politică, nu ne putem aștepta la o confruntare tot mai accentuată cu Rusia, ci mai degrabă la o relaxare a tensiunilor l, o reconfigurare geopolitcă și o posibilă destindere a relațiilor internaționale.
Această schimbare ar putea reduce presiunea asupra Rusiei și ar putea reconfigura echilibrele de putere din Europa de Est. România, dependentă de sprijinul NATO și al SUA pentru securitatea sa, s-ar putea trezi într-o poziție vulnerabilă, prinsă între o Europă slabă, cu politici interne contradictorii, și o Rusie care ar putea exploata orice slăbiciune pentru a-și extinde influența în regiune.
În această nouă dinamică, Europa pare tot mai palidă, incapabilă să impună o politică externă unită sau să joace un rol activ pe plan global. Germania și Franța se află în continuare într-o căutare de echilibru, dar diviziunile interne ale Uniunii Europene sunt evidente, iar sprijinul pentru statele din estul Europei, inclusiv România, rămâne incert. Mai mult decât oricând, aceste țări sunt vulnerabile nu doar în fața Rusiei, ci și față de un Occident care pare mai puțin dispus să le apere interesele.
Astfel, România riscă să devină, din nou, un teren de tranzacție între marile puteri, aflată într-o poziție de expectativă, fără un rol clar în definirea viitorului său geopolitic. Dacă influența americană va scădea și Europa va rămâne o entitate slabă, țările din estul Europei vor fi din ce în ce mai expuse la jocurile de putere dintre marile națiuni. Iar în acest context, întrebarea rămâne: suntem doar o colonie a altora sau avem o voință proprie de a ne afirma în fața marilor provocări ale lumii contemporane?
Dumitru Sîrghie
