Cândva, într-un moment de revelație bizară, analfabetul politicii românești, Marcel Ciolacu, rostea cu emfază: „Facem politică în primul și în primul rând pentru că Dumnezeu ne-a ales să facem acest lucru.” Ce Dumnezeu oare? Al cui? Al imposturii? Al diplomei pierdute pe sub băncile școlii? Sau, mai probabil, un dumnezeu cu coarne, născut din ambiție proastă și aroganță fără temei.Căci dacă Dumnezeu ar fi cu adevărat cel care i-a ales pe acești oameni să conducă destinele unei națiuni suferinde, atunci nu mai vorbim de Providență, ci de o farsă tragică, de o alegere „divină” făcută pe dos, ca o răstignire a bunului-simț. Nu Dumnezeu, ci Scaraoțchi pare să-i fi convocat în cetele sale pământene, oferindu-le privilegii, imunități și bătaia de joc ca mod de guvernare. Rezultatele? Le vedem cu ochii noștri: o Românie mutilată moral, economic și spiritual, o mascaradă perpetuă între „aleși” și „alegeri”, între promisiune și ruină.
Ciolacu, simbol al unei generații politice care nu cunoaște rușinea și nu recunoaște cartea, e doar vârful unei piramide întoarse, unde viciul e virtute și minciuna e program de guvernare. Alături de el, alți mari „ungători” ai tronului infernal: magistrați care slujesc nu dreptatea, ci interesele obscure ale rețelelor; președinți cu șapte fețe și nicio inimă – precum Klaus Iohannis, veșnic retras din realitate, dar veșnic prezent în mecanismul distructiv al statului paralel.
Și atunci, ne întrebăm: ce pot să facă Bolojan sau Nicușor Dan cu reforme autentice, când înoată în același bazin infect cu „aleșii Infernului”? Cum să clădești pe cenușa unei țări arse de impostură, în care până și diploma de Bac e un lux pentru un lider politic?
Adevărul este simplu și amar: România este astăzi țara în care cei fără școală dau lecții, cei fără morală predică, iar cei fără Dumnezeu vorbesc în numele Lui. În această parodie de democrație, am ajuns să fim conduși nu de oameni aleși de popor sau binecuvântați de credință, ci de marionete trase de sfori întunecate, de figuri căzute din manualul unui teatru absurd.
Iar noi, creștinii sărmani, privați de pâine, demnitate și speranță, finanțăm fără voie altarul pe care se oficiază zilnic cultul nelegiuirii. Și tot noi trebuie să credem că acesta este destinul rânduit de Dumnezeu.
Nu. Aceasta nu este alegerea lui Dumnezeu. Este un test. Și poate și o pedeapsă.
Dumitru Sîrghie
