AcasăEducațieStrejești • Premiul special la Olimpiada de Geografie! Oana Popescu și David...

Strejești • Premiul special la Olimpiada de Geografie! Oana Popescu și David Floarea – premiați și de primarul Marian Speriatu

Screenshot

Comuna Strejești se poate mândri cu noi performanțe școlare. Doi elevi ai Școlii Gimnaziale Strejești – Popescu Oana Raluca și Floarea David Constantin – au obținut premiul special la Olimpiada Națională de Geografie „Terra”, o competiție care adună anual cei mai buni tineri pasionați de științele Pământului.

Primarul comunei, Marian Speriatu, i-a felicitat personal pe cei doi elevi, oferindu-le diplome și premii, în semn de apreciere pentru efortul, disciplina și rezultatele lor. Edilul a subliniat că performanța lor reprezintă o bucurie și un motiv de mândrie pentru întreaga comunitate.

„Astăzi am avut deosebita plăcere de a felicita și premia doi elevi ai Școlii Gimnaziale Strejești, Oana Raluca Popescu și David Constantin Floarea  pentru rezultatele obținute la Olimpiada Națională de Geografie – Terra, unde au câștigat premiul special.” – a transmis primarul în mesajul său.

Marian Speriatu a ținut să mulțumească și cadrelor didactice care au contribuit la pregătirea elevilor, în mod special profesoarei Ionica Mustața, dar și directorului școlii, Bogdănița Ivana, pentru implicarea constantă în buna funcționare și dezvoltare a unității de învățământ. Totodată, edilul a apreciat rolul covârșitor al părinților, care își sprijină copiii în drumul lor educațional.

Primarul a transmis și un mesaj de încurajare pentru toți elevii din comună: „Pe viitor, îmi doresc să premiez cât mai mulți elevi! Mult succes!”

Performanța celor doi copii demonstrează încă o dată că în școlile din mediul rural există potențial, talent și dorință de afirmare, iar atunci când elevii, profesorii și autoritățile locale colaborează, rezultatele nu întârzie să apară.

Dragoș Sîrghie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments