Semnalul tăcerii fostului secretar-general al PSD, Paul Stănescu, așa cum prezuma și ziaristul Alin Dorobanțu, de la Ziarul de Olt, ar putea anunța o mutare decisivă în partid, într-un moment de maximă tensiune politică.
Fără a mă transforma în avocatul senatorului Paul Stănescu, care a fost până mai ieri pilonul din umbră al acestui partid atât de controversat, voi aminti câteva secvențe care au spălat oarecum obrazul stângii socialiste de la Nord de Dunăre.
Prima secvență a fost aceea în care l-a trimis pe Liviu Dragnea, figurativ vorbind, ,,după țigări” și acesta a ajuns după gratii. „Ejacularea” manglitorului de la Teleorman s-a făcut sub viziunea și coordonatele „misiunii” conduse de Stănescu.
Mi-aduc aminte un interviu pe care mi l-a acordat Constantin Stănescu, tatăl lui Paul (primar pe atunci al comunei Vișina, Dumnezeu să-l ierte!), înainte de debarcarea hoțomanului Dragnea. Un interviu devastator la adresa iubitului Irinei Tănase, cea care era cu 30 de ani mai tânără decât acesta. Interviul a făcut ocolul României. „Marii” jurnaliști de pe la televiziunile centrale mă rugau să-i pun în legătură cu seniorul Stănescu, care îl făcuse praf pe panglicarul Dragnea.
Așadar, aportul Stăneștilor la eliberarea țării de sub jugul „Clanului Dragnea”, fie și pentru o perioadă scurtă, a fost unul consistent și cu o încărcătură morală deosebită.
Trebuie să mai amintim și atitudinea pro-Iohannis a lui Stănescu, în perioada campaniei în care Klaus Iohannis l-a înfruntat pe Victor Ponta, dar și contribuția sa la înlăturarea Vioricăi Dăncilă din prim-planul politicii. Stănescu a pus covârșitor umărul la plecarea acasă a profesoarei de lucru manual din Deliormanul mioritic.
O altă secvență relevantă s-a consumat în momentul în care Marcel Ciolacu și-a anunțat candidatura la președinție, invocând, cu ceva timp înainte, că el și cu slugoii lui sunt aleșii lui Dumnezeu… Premierul fără Bac spusese textual: „Facem politică pentru români, și pentru că Dumnezeu ne-a ales să facem asta!”
La microfon, în momentul în care Ciolacu era uns drept candidat la președinție, Stănescu a bifat formal momentul, dar a punctat sec: „Prieten mi-e Marcel, dar îi spun cinstit că nu-i alesul lui Dumnezeu!”. Un mesaj pe care puțini l-au înțeles atunci.
La „nunta de aur” a încoronării lui Sorin Grindeanu în fruntea PSD, Stănescu a ales tăcerea. Asta, după ce Olguța Vasilescu, alături de Olguțul ei drag, i-au pus gând rău. Între timp, echilibrul de forțe se schimbase, iar mișcările din partid – inclusiv îndepărtarea fratelui său, Alexandru Stănescu, dintr-o funcții-cheie – anunțau o repoziționare.
Astăzi, tăcerea lui Paul Stănescu devine mai grăitoare decât orice discurs. Într-un context în care PSD este dominat de jocuri de culise ,,aurifere” și de decizii controversate, această retragere aparentă poate fi, de fapt, preludiul unei mutări decisive.
Rămâne de văzut dacă această „liniște” va preceda o nouă lovitură de grație sau dacă alte forțe, de factură securistică, vor acționa mai rapid. Cert este că semnalul există, iar cei care îl ignoră s-ar putea să plătească un preț împovărător!
Dumitru Sîrghie
