Parafrazându-l pe istoricul și criticul literar Cornel Regman, aș putea spune că, în stilul tuturor politrucilor postdecembriști și al nimănui, președintele Nicușor Dan își dă singur cu tesla în testiculențe sau, cum se spune mai nou, în coincidențe.
Așa-zisa sa viclenie de „președinte jucător”, pe care, chipurile, o utilizează în această operațiune securistică de salvare a unei țări vlăguite de guvernările PSD-PNL și de alte molifte politice, ne duce cu gândul la vechiul proverb: „Pasărea vicleană dă singură în laț”.
Cele două figuri de tristă inspirație pe care le-a desemnat pentru Palatul Victoria, mai întâi Eugen Tomac și, iată, nevolnicul Adrian Veștea, dovedesc, dacă mai era nevoie, că politica mioritică i-a deteriorat rațiunea chiriașului de la Cotroceni cu o viteză uimitoare. Iar aleșii săi, nelegitimi de altfel, întruchipează prostia fudulă și par a fi născuți prin partenogeneză, acea formă de reproducere în care un organism se dezvoltă dintr-un ovul nefecundat, adică, metaforic vorbind, fără participarea unui spermatozoid; în cazul nostru, fără participarea partidelor din care cele două vietăți fac parte.
Același lucru este valabil și pentru președinte, care nu mai pare să beneficieze de simpatia niciunui partid, nici măcar a USR, formațiune născută, asemenea lui, din spuma mării, produsă în lăcașe speciale de clerici neomarxiști cu grade sub sutană.
Corigent la aritmetica parlamentară, doctorul în matematică Nicușor Dan perpetuează o criză politică fără precedent, amintind, parcă intenționat, de spectrul intrării țării în categoria „junk”, adică de transformarea ei într-o veritabilă Vale a Plângerii. În acest decor sumbru, președintele ajunge să semene tot mai mult cu Căpcăunul din basmele românești: multă forță afișată, puțină înțelepciune și o remarcabilă capacitate de a-și provoca singur înfrângerile.
Dumitru Sîrghie
