A poposit, în urmă cu 15 ani, la Gazeta Oltului, acolo unde s-au format cei mai mulți ziariști de succes ai județului nostru. Avea atunci părul ca flacăra și o tinerețe sfioasă, precaută, echilibrată și, mai ales, aplecată către acest magic fenomen post-decembrist al exploziei pe hârtie, care se cheamă presa scrisă. Dacă la început a avut un rol pur administrativ în echipa care alcătuia pe atunci „Gazeta Oltului”, treptat, treptat, ea și-a însușit ABC-ul unui ziarist adevărat, adăugându-și vocației sale native și o diplomă în domeniu, pe care a obținut-o prin muncă, onestitate, pasiune și eforturi materiale nu tocmai ușoare…
Tristețea pe care o citeai în acele vremuri, în fereastra ochilor ei părea că a dispărut, lăsând loc plăcerii fantastice date de practicarea meseriei sale, lăsând loc speranței și bucuriei împlinirii unui vis: acela de a urma destinul unei profesiuni nobile și, totodată, dificile… Au urmat Ziarul de Olt, alături de viitorul său naș de cununie, experimentatul scriitor la ziar Alin Dorobanțu, căsătoria, constituirea unei familii extrem de frumoase, întregite ulterior prin venirea pe lume a unui înger de băiat și, bineînțeles, consacrarea profesională, prin intrarea într-o familie jurnalistică mult mai mare, cum e cea de la Gazeta Nouă. Nimic nu părea să tulbure această armonie, nimic nu părea să întunece sufletul pâlpâind în lumină al Florinei Popa și al familiei sale, până în ziua când o pajură cu aripi negre a fâlfâit deasupra ochilor ei delicați și deasupra rafinatei sale expresii.
Moartea ziaristei Florina Popa a căzut ca o ghilotină peste familia ei, peste colegii și prietenii ei, chiar peste inamicii ei, peste întreaga opinie publică a acestui județ guvernat de niște ocupanți, care nu se străduiesc să fie măcar binevoitori față de cei care-i slujesc cu devotament. Despre caracterul și profesionalismul Florinei Popa au scris îndelung colegii mei, zilele acestea, rânduri întristate, înțelepte, pline de învățăminte, de păreri de rău și de regrete eterne. Aș adăuga însă și eu o idee: aceea că Florina Popa (fiind un ziarist veritabil) știa că rostirea răspicată a adevărului în presă, ca și în politică, poate căpăta uneori valoarea unei aventuri periculoase, înțelegând – în delicatețea sa scriitoricească, dar și în profunzimea ei spirituală – că e greu să te bați (fie și jurnalistic) cu hoții, prostii și mincinoșii, aceștia fiind mulți la număr și având un instinct de conservare organic. Cu toate acestea, ea nu și-a înfipt capul în nisip, luptând frumos și demn până la capăt… A luptat cu prostia suverană, cu mitocănia din politică și administrație, cu oamenii de nimic și cu toți cei care au spus una și, apoi, alta… au fumat. A fost de-o generozitate maximă cu cititorul, decentă și loială ziarului pentru care a muncit, evitând cu discreție și măiestrie faptul de a aduce elogii nemeritate grupării politice care a stipendiat și stipendiază Gazeta Nouă.
Știa să critice fără să insulte, făcea comentarii pline de bun-simț și de adevăr, fiind un bun formator de opinie. A pledat întotdeauna pentru solidaritatea breslei jurnalistice de la Olt (deși, și azi, această solidaritate este grav avariată), având deopotrivă cultul prieteniei față de colegii de breaslă, precum și un respect aproape religios pentru cei care, așa cum considera ea, aveau o experiență mai mare în domeniul jurnalisticii. În momentul în care europarlamentarul Victor Bostinaru m-a rugat să alcătuiesc o echipă de jurnaliști din Olt pentru Bruxelles, n-am ezitat s-o număr pe Florin Popa printre oamenii de condei care fac cinste județului Olt.
A ars ca o flacără, plecând dintre noi în floarea vârstei și lăsând în urma luminoasei sale treceri pe pământ tot atâta tristețe câtă nu poate încăpea în ziarele noastre, de azi încolo, până la sfârșitul sfârșitului… Parcă o văd, „la umbra unui crin în Paradis”, recitindu-și unul dintre editorialele sale, intitulat „Taxa pe boală” și îndreptat spre așa-zisa reformă din Sănătate: „Atâtea taxe pentru Sănătate, și când vine vorba să fii tratat, ca să scapi cu viață din mâinile multor medici români, trebuie să mai plătești o grămadă de bani pentru buzunarele halatelor lor albe. Nu cred că s-ar supăra cineva, dacă ar plăti toate taxele impuse, în schimbul cărora să beneficieze de un act medical de calitate, de condiții decente de cazare în spital, de medici profesioniști, de aparatură medicală modernă. Până când unitățile sanitare din România vor oferi atenția necesară actului medical, românii cu dare de mână vor apela la clinicile private, iar cei sărmani vor muri cu zile”. (Gazeta Nouă – 7 decembrie 2011)
Să-ti fie țărâna ușoară, Florina Popa!
P.S.: Dacă, în al doisprezecelea ceas, organele abilitate vor constata că moartea colegei noastre a fost cauzată de o culpă medicală, atunci trebuie înțeles clar că reforma din Spitalul Județean Slatina, atât de mediatizată în organele de presă ale triumviratului PDL-PSD-PNL, a fost și rămâne o catastrofă. „Beneficiem”, în continuare, de un sistem sanitar mutilat, condus de un mușuroi politic hămesit, alcătuit din indivizi care l-au exclus pe Dumnezeu din inima și din rațiunea lor. „Beneficiem”, în continuare, de un spital aflat sub imperiul fatalității, un spital jefuit 22 de ani la rând de toate năvălirile barbare, țărăniste, pedeseriste, pesediste, liberale și democrat-liberale. Moartea ziaristei Florin Popa ne-ar da dreptul să le punem politrucilor noștri, care ne administrează destinul, 1000 de întrebări incomode și să-i tragem apoi la răspundere. Din păcate, trebuie să recunoaștem spăsiți, uitându-ne pieziș în oglindă, că ei nu au, de fapt, decât virtuțile noastre, atâta timp cât noi îi cântăm și îi votăm tot pe ei, cu ochii închiși, precum personajele lui Brüegel, din „Parabola Orbilor”.
