Într-o eră în care idealurile fundamentale ale națiunii americane – libertatea, democrația și oportunitățile egale pentru toți – sunt tot mai mult puse sub semnul întrebării, atitudinea administrației Trump față de România și vizele pentru cetățenii români capătă o semnificație mai profundă. Măsura de a păstra în vigoare regimul vizelor pentru români, în ciuda numeroaselor apeluri pentru ridicarea acestora, reflectă o realitate tulburătoare: visul american, simbolizat de Statuia Libertății, se prăbușește, devenind o umbră a ceea ce a fost odată.
Asemenea eroului kafkaian Karl Rossmann din America, românii, și nu doar ei, se simt tot mai mult ca niște străini într-o lume care ar trebui să le ofere o oportunitate de a înflori. În romanul lui Kafka, Karl călătorește în America cu speranța unui nou început, dar se confruntă cu un sistem care îl respinge și îl izolează, subminându-i idealurile. La fel, mulți dintre cetățenii români, care privesc către Statele Unite ca spre un far al libertății și prosperității, se lovesc de un zid al indiferenței politice și al birocratizării, care îi face să se simtă inexistenți sau, mai grav, neimportanți.
Decizia administrației Trump de a păstra vizele pentru români poate fi înțeleasă ca un act simbolic, care deschide o prăpastie între ceea ce promite America și realitatea cu care se confruntă cetățenii săi și cei din afaceri, indiferent de granițele geografice. Acest act nu doar că subminează visul american de a construi o viață mai bună în SUA, dar alimentează și o atmosferă de descurajare, în care oportunitățile par tot mai îndepărtate și inaccesibile.
Asemenea lumii absurde și incontrolabile din America lui Kafka, realitatea în care trăim pare guvernată de un set de reguli criptice și impredictibile, care lasă cetățenii într-o stare de frustrare și neputință. În loc ca visul american să fie un simbol al deschiderii și al progresului, el devine un vis rupt de la rădăcinile sale, iar Statuia Libertății, departe de a mai inspira speranță, pare să fi căzut din înălțimile sale. În această eră a incertitudinii politice și a izolării, simbolurile de altădată se prăbușesc, iar idealurile fundamentale se dizolvă într-un abis al deziluziei.
Dumitru Sîrghie
