AcasăActualitateA fost demarată asfaltarea primilor 7 km pe Tronsonul 1 al Drumului...

A fost demarată asfaltarea primilor 7 km pe Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), cuprins între Craiova și Robănești

Conform Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a fost demarată asfaltarea primilor 7 km pe Tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12, cuprins între Craiova și Robănești.

„Mobilizarea în șantier este bună, în perioada următoare, se va începe montarea primelor grinzi. Dacă se păstrează acest ritm de lucru, avem șanse reale să deschidem circulația rutieră, la sfârșitul anului 2024, pe acest tronson”, a declarat Cosmin Călin, directorul regional al DRDP Craiova.

În paralel, se desfășoară și alte lucrări pe lotul în lungime de 17,7 km cuprins între Craiova și Robănești, precum umpluturi la terasamente; armare, cofrare și betonare la elementele podurilor și pasajelor; consolidări ale taluzului.

Valoarea contractului este de 439,29 milioane lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Dragoș Sîrghie

Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Olt. CUI mandatar financiar coordonator 11240017.
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments