AcasăA PLECAT, DINTRE NOI, LA STELE, POETUL CONSTANTIN TRIȚĂ
Array

A PLECAT, DINTRE NOI, LA STELE, POETUL CONSTANTIN TRIȚĂ

A PLECAT, DINTRE NOI, LA STELE, POETUL CONSTANTIN TRIȚĂ, LĂSÂND UN GOL IMENS ÎN SUFLETELE NOASTRE… ÎN MEMORIA SA, VOI RELUA O CRONICĂ DIN LINIA ÎNTÂI, SEMNATĂ DE MINE ÎN ANUL 2014, LA APARIȚIA CĂRȚII SALE DE POEME „TRUBADUR DIN DRAGOSTE”.

FIE-I ȚĂRÂNA UȘOARĂ!

Trubadur prin dragoste

Ultimul poet romantic al Olteniei – Constantin Triță

Ultimul mare poet romantic al Olteniei noastre profunde părea a fi fost George Țărnea. Poetul marilor iubiri a plecat din umanitate, în țărâna eternității, în anul 2003, într-o primăvară suspectă, lăsând posterității, printre altele, și „Cartea suavă a marilor iubiri”. Os domnesc, rezultat din iubirea unui romantic basarabean (Grigore Țărnea) și a unei aprige oltence (Maria Isărescu), George Țărnea a fost, deci, trubadurul iubirilor totale, versurile sale fiind cele mai cântate versuri de dragoste în ultimele patru decenii, atât cât a fost în viață, dar și după ce s-a ascuns într-o stea a iubirii albastre.

trita constantin piatra olt netParcă-l văd, cu un an înaintea morții sale, într-o cârciumă slătineană, după un concurs de poezie, pe care el, alături de alt român absolut – Grigore Vieru – îl jurizase… Savura serafic un vin sângeriu, recitându-le unor doamne tinere, blonde și cârlionțate, strânse ciorchin în jurul lui, celebrele versuri dedicate Ludmilei: „…Când săream pe ciotul cailor de var, / Te-am iubit Ludmila lângă samovar.” Ce frumos era la el în suflet!

Și când nu mai credeam că va veni un alt poet ca să-i calce pe urme, iată că, de la Piatra-Olt, apare, ca un zeu într-o mașinărie, Constantin Triță. Cel care, aidoma lui George Țărnea, transformă poezia de dragoste în religie, îngenunchind în fața Femeii (Eterna Terra Nova) și ascunzându-se deseori în trupul ei, ca să se apere de relele lumii cotidiene, dar și ca să-și întregească destinul poetic, așa cum reiese din frumoasele sale versuri: „Nu-i femeia grea povară, / Când în ea-ți găsești destin, / Într-un dos năuc de scară, / Un bărbat e prea puțin.”

Romantic până-n prăsele, Constantin Triță lăcrimează alături de iubitele sale din vis, așteptându-le cu trandafiri și sorbindu-le dorurile care se preling prin trupul lor, ca apa clară de izvor. Risipiri fulgurante, mângâieri dulci și parfumuri trupești, alinturi și șoapte, nopți fecunde, buze de foc, orizonturi larg deschise în sâni de femeie, trupuri incandescente, luceferi dinspre ziuă, ploi tămăduitoare, răsuflări aburinde, sex sălbatic, sărutări totale, răstigniri fecunde, văpăi nebune și rapsodii de culori – iată o parte din arsenalul poetic cu care Triță își construiește viitorul liric, călcând apăsat, pe urmele marelui George Țărnea: „M-aș ascunde-n dimineață / Sau la tine-n așternut, / Când iubirea prinde viață, / Renăscută-ntr-un sărut”.

Nopțile curg peste sfârcuri de femeie, minciuna în dragoste devine figură de stil, poetul arde incandescent în patul cu flori, sărutări pătimașe, pasiuni, soare, teiul eminescian, oglinda și vântul, luna, luceferii, agonia dragostei, doruri interminabile și plăceri dureroase…

Pe scurt, ne aflăm în fața unei poezii de factură ultra-romantică, prin care Constantin Triță se opune realismului hain al acestei lumi materialist-dialectice, subiectizând lumea sa interioară, dar și exterioară, încercând și reușind să-și provoace senzații extreme, să idealizeze la maxim realitatea, el fiind un poet nonconformist de viță nobilă. Pășește prin paradisuri imaginare, este un aventurier incurabil, care cotrobăiește sufletul femeilor, înălțându-și, până la paroxism, eul liric și sentimentalismul curat, de care lumea asta în care trăim, imbecilizată politic, are atâta nevoie: „Sunt cavalerul / Fără de armură, gol, / Am sentimente adânc / Crestate în sânge, / Iar supărările / Le țin într-un subsol / Și le tot spăl cu lacrima când plânge”.

Așa cum Don Quijote reprezintă simbolul sublim al luptei pentru o lume ideală, tot așa cavalerul nostru de la Piatra-Olt cade în adorația iubitelor perfecte, în aspirația către absolut, în libertatea de a explora femeia până în intimitatea sa sufletească, sânii, trupul, coapsele și ochii doamnelor lui din vis reprezentând pentru autor doar un pretext în plus pentru a capitula în fața intimatelor lui iubite virtuale, care l-au înșelat și pe care le cheamă la Judecata de Apoi. Iubite care, cândva, se deschideau în fața lui precum crinii și pe care le gusta și le săruta, începând din tălpi, trecând mlădios cu buzele prin subpântecul lor, adulmecându-le și mușcându-le fioros sânii, buzele, ochii și – în final – amirosindu-le părul de ambră: „Vreau să mă vrei în disperare, / Să mă săruți cum doar tu știi, / Din trupul meu făcând altare / Și din nopți albe, poezii”.

Dragi prieteni, volumul „Trubadur din dragoste”, semnat de Constantin Triță, apărut la generoasa Editură Hoffman, sub auspiciile cenaclului Arena Artelor, condus de scriitorul Nicolae Zărnescu, ne spune clar și fără echivoc: „Dacă dragoste nu e, nimic nu e!”

Păstrând proporțiile, Constantin Triță este urmașul de drept al lui George Țărnea și e și firesc să fie așa, atâta timp cât el își pune sufletul dezvelit pe masă, în fața noastră, spunându-ne: „Iubirea mea este-n ulciorul de lut, / Uitat undeva-n așteptare, / De toamnă, de ploi și sărut, / De foc, de noroc și răbdare”.

Dumitru Sârghie, 3 septembrie 2014

RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments