AcasăPoliticaA venit momentul ca Bucureștiul să-și mai îndrepte atenția și către noi…

A venit momentul ca Bucureștiul să-și mai îndrepte atenția și către noi…

Recent, la Slatina, au fost alegeri pentru reconfirmarea conducerii la vârf a PSD Olt. Unul dintre invitații de marcă la această cinstită adunare, a fost Ion Prioteasa, președintele CJ Dolj. De departe, domnia-sa a avut cel mai bun discurs. Prin vorbele sale, ne-a arătat faptul că democrația dezarmează pumnii, nu mințile… Că Oltenia aceasta a noastră, bolnavă de suflet și  adesea pălmuită și abandonată, de către politicieni, la marginea… imperiului, mai are o șansă, dacă noi știm s-o fructificăm.

„Sunt deosebit de onorat să fiu împreună cu dumneavoastră și am venit cu inima deschisă, pentru că am fost alături la multe  dintre evenimentele pe care le-am trăit împreună. Am venit la dumneavoastră și dintr-un sentiment patriotic, de oltean, să vă salut și, prin intermediul dumneavoastră, să-i salut pe toți membrii PSD din Olt, pentru că sunteți una dintre cele mai importante organizații ale partidului.

V-o spune un oltean mândru, care cu greu face astfel de afirmații, dar care în fața evidențelor nu poate să spunăprioteasa dolj 2 decât acest lucru. În multe bătălii politice pe care le-ați dat, ați fost un exemplu.

Și organizația de Dolj este puternică. Am câștigat 15 parlamentari din tot atâtea mandate posibile. Această regiune a noastră, și cu Gorjul, cu Mehedințiul, și cu Vâlcea, este cea mai puternică zonă a social-democrației din România. De aceea, spun și cred că o fac în asentimentul dumneavoastră că a venit momentul ca Bucureștiul să-și mai îndrepte atenția și către noi, să revină soarele și în această zonă.

În anii trecuți, prea mult ne-am uitat la ce s-a întâmplat în țară, când noi înotam în noroi și vedeam că la Cluj se face un stadion, când noi n-aveam apă la robinet, dar vedeam că se mai prelungește o pistă la aeroport, când vedeam că se mai făcea ceva în acea zonă de țară, iar noi ocupam un nefericit loc întâi la șomaj.

Speranțele noastre se îndreaptă către București, pentru că se cunosc foarte bine aceste probleme cu care noi ne confruntăm. Dacă în această perioadă s-a mai întâmplat ceva și trebuie să ne mai uităm și la această parte plină a paharului, atunci trebuie să ne uităm cu atenție către acești soldați extraordinari ai partidului pe care îi are PSD, respectiv primarii noștri și președinții de consilii județene, care au fost motorul dezvoltării în toate localitățile noastre. A venit și vremea noastră.

Această zonă are, în primul rând, de o autostradă. În luna mai, se deschide podul de la Calafat și traficul în această zonă se va tripla. Slatina și Craiova se vor sufoca. Avem nevoie de infrastructură, așa cum am făcut aeroportul, așa cum ne-ați ajutat să facem un centru SMURD la Craiova, elicopterul putând să vină în fiecare dintre județele din Regiunea Oltenia. Așa să ne ajutați în continuare, ca să putem să ajungem undeva… Alte regiuni se gândesc cum să fie mai aproape de regiunile din Uniunea Europeană, noi – una dintre cele mai sărace regiuni ale României – ne gândim cum să fim mai aproape de dezvoltarea Timișoarei, Aradului, a unei părți din București sau Constanța. De aceea, vă rog să luptăm cu toate forțele, așa cum am făcut-o și până acum, și să fim alături de colegii noștri, în primul rând de primul-ministru, care a luat în brațe proiectul Autostrăzii Craiova-Slatina-Pitești. Așa cum colegul nostru, vicepremierul Liviu Dragnea, sprijină și această autostradă și mai are un alt proiect care sigur va rămâne în istorie…

Am venit aici și datorită faptului că nu cred că am vreun om mai apropiat, dintre aceste județe ale Olteniei, așa cum este Paul Stănescu. Este foarte important ca dvs. să rămâneți cea mai puternică organizație, în frunte cu Paul Stănescu și, de asemenea, să știți că puteți să vă bazați pe sprijinul organizației de la Dolj. Orice va dori Paul Stănescu și oriunde va candida un om din județul Olt să știți că organizația de la Dolj este lângă dumneavoastră.”

Dumitru SÂRGHIE

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments