Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt reamintește absolvenților de învățământ din promoția 2024 că sunt așteptați să se înregistreze, în evidențele instituției, pentru a beneficia, de serviciile prevăzute de lege, cu scopul integrării pe piața muncii.
În cazul absolvenților de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare datei absolvirii studiilor. Ca urmare a înregistrării în evidențele AJOFM Olt, absolvenții pot beneficia de: informare și consiliere profesională, medierea muncii, cursuri de formare profesională, prima de inserție pentru absolvenții care se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni.
Potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, absolvenții instituțiilor de învățământ și absolvenții școlilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care, în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agențiile locale si punctele de lucru din subordinea AJOFM Olt din raza cărora își au domiciliul și se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de inserție egală cu de 3 ori valoarea indicatorului social de referință (ISR) în vigoare la data încadrării (ISR – 660 lei).
De asemenea, persoanele înregistrate în evidențele AJOFM Olt pot beneficia de prime de mobilitate, de acestea putând beneficia și absolvenții de învățământ.
Totodată, pentru a veni în sprijinul integrării pe piața muncii a persoanelor înregistrate în evidențele AJOFM Olt, în luna octombrie Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza, la nivel național, Bursa locurilor de muncă, pentru absolvenți.
După expirarea termenului de 60 de zile de la absolvire, în cazul în care absolvenții s-au înregistrat ca persoane în căutarea unui loc de muncă, aceștia pot beneficia, la cerere, de indemnizație de șomaj în cuantum de 50% din valoarea ISR în vigoare, pentru o perioadă de 6 luni.
Informații detaliate privind acordarea indemnizației de șomaj pentru absolvenții de învățământ sunt afișate pe site-ul instituției www.anofm.ro, secțiunea Persoane fizice/ Indemnizații de șomaj si venituri de completare, sau pot fi obținute prin contactarea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt.
Mihaela Sîrghie