AcasăAbsolvenții de învățământ, promoția 2017, își pot depune dosarul de șomaj
Array

Absolvenții de învățământ, promoția 2017, își pot depune dosarul de șomaj

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt anunță faptul că, până pe data de 24 iulie a.c., absolvenții de liceu care nu au promovat examenul de bacalaureat își pot depune dosarul pentru a beneficia de indemnizație de șomaj. Neînregistrarea până la această dată atrage imposibilitatea acordării indemnizației de șomaj.

„Absolvenții de liceu din județul Olt – promoția 2017 – pot beneficia de  indemnizație de șomaj numai dacă se înregistrează în evidentele agențiilor locale și punctelor de lucru din subordinea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt, în termen de 60 de zile de la data absolvirii studiilor. Conform legislației în vigoare, data limită de înregistrare la AJOFM Olt, a absolvenților din promoția 2017 care nu au promovat examenul de bacalaureat este 24 iulie 2017”, a declarat Marian Cristinel Cârloganu, director executiv AJOFM Olt.

ajofm oltAbsolvenții trebuie să depună un dosar, care să cuprindă următoarele acte: act de identitate (copie și original); act de studiu sau adeverință din care să rezulte data absolvirii (copie + original) și adeverință de la medicul de familie, cu mențiunea „apt muncă”.

Pentru a se înregistra, tinerii din județul Olt se pot adresa la agențiile locale din Slatina (str. Prelungirea Crișan nr. 2), Caracal (str. Nicolae Titulescu nr. 29) sau la punctele de lucru din Balș (str. Nicolae Bălcescu, bl. 152, ap. 1 și 3), Corabia (str. T. Vladimirescu nr. 52) și Drăgănești Olt (str. N. Titulescu  nr. 111). Toate agențiile locale și punctele de lucru funcționează zilnic, după următorul program: luni – joi, între orele 08.00 și 16.30 și vineri, între orele 08.00 și 14.00.

Ionuț DUMITRESCU

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments