Nu mai este niciun secret pentru nimeni că primarul comunei noastre din Olt, cu un nume de rezonanță istorică – Nicolae Titulescu, d-l Gheorghe Florin Tiutiu, este unul dintre cei mai gospodari și mai eficienți primari din zona rurală a județului lui Eugen Ionescu… La eforturile sale administrative, remarcabile de-a lungul timpului, s-a adăugat, recent, și inaugurarea, în Slatina, a sediului Asociației Comunelor din România (ACoR), Filiala Olt, domnia sa fiind și președintele acestei importante entități apolitice, care promovează principiile prevăzute în Carta europeană a autonomiei locale.
Noul sediu al ACoR Olt este, așa cum spunea Emil Drăghici, președintele Național al ACoR (primarul nealiniat politic al comunei Vulcana-Băi), „unul dintre cele mai moderne sedii de acest gen din țară”. Prin discursul său, de la fața locului, domnia sa a reiterat ceea ce a declarat, cândva, în anul 2021, la reuniunea primarilor de la Sibiu, anume faptul că „Nu putem fi împreună doar pe hârtie (așa cum par a fi, astăzi, aliații noștri la guvernare – n.r.!), trebuie să fim și faptic”.
„Sper că această nouă locație să dureze cât vor dura comunele din județul Olt și din întreaga țară. Ea este casa noastră, a tuturor primarilor, aici vom avea un loc al nostru, de care ne vom putea folosi când vom avea nevoie. Ușa va fi deschisă de luni până vineri, de la 8.00, până la 16.00”, a spus, cu emoție în glas, președintele ACoR Olt, Florin Tiutiu, căruia i-au fost aproape prefectul județului Olt Florin Homorean și președintele C,J. Olt, Marius Oprescu. În discursul său, prefectul de Olt a felicitat inițiativa lui Gheorghe Florin Tiutiu, care este, în fapt, una a Consiliului Director al ACoR Olt, din care mai fac parte și Ilie Chitez, prim-vicepreședinte (primarul comunei Bobicești), Mirel Pascu, vicepreședintele (primarul comunei Ianca), Savu Ungureanu, secretar (primarul comunei Slătioara), dar și alți membri, precum Marijana Trepăduș (primarul comunei Șopârlița), Răzvan Rada (primarul comunei Perieți), Ion Sorin Toma (primarul comunei Movileni, Iulian Preda (primarul comunei Sâmburești) și Cici Oprea (primarul comunei Brastavățu). ACoR Olt are, în componența sa, peste 80 de comune din județ, iar la eveniment au participat majoritatea conducătorilor acestora, care, în marea lor majoritate sunt pesediști. Discursul lui Marius Oprescu, președintele PSD Olt, dar și președintele CJ Olt este edificator, în acest sens: „Ca de fiecare dată, primarii județului Olt au arătat că sunt o forță. Este un sediu foarte frumos, pe care sper să-l folosească în interesul comunelor din județ și, astfel, să-și justifice existența. Îi felicit pe toți cei care au făcut posibil acest eveniment. Comunele din județul Olt, în ultima perioadă, s-au schimbat foarte mult. Este în primul rând meritul primarilor, pentru că au reușit să atragă investiții din diverse surse, fonduri europene, buget național, dar și din surse proprii. De asemenea, este rolul programelor pe care le-au avut la dispoziție. Așa cum știți, guvernarea PSD, de fiecare dată, a avut importante programe de infrastructură pentru comunele din România, nu numai din județul Olt, iar acest lucru, ușor, ușor, se vede. În momentul de față, avem foarte multe localități puse la punct, cu apă, canalizare, școli, grădinițe. Și, în ultima perioadă, cu gaze, iar după programele aflate acum în desfășurare vom avea mai bine de jumătate din localitățile județului racordate la gaze”.
După ciocnirea paharelor de șampanie, închinate noului și utilului edificiu, a urmat ședința Adunării Generale a ACoR Olt. La manifestare, pe lângă majoritatea reprezentanților primăriilor rurale din Olt, au participat primari și din alte județe, între aceștia fiind președintele ACoR Argeș, unul dintre membrii fondatori, Ion Dumitru, primarul comunei Albota. La eveniment, au fost, de asemenea, prezenți vicepreședinții CJ Olt, Virgil Delureanu și Ionuț Ivan, dar și tânărul subprefect de Olt Cosmin Floreanu. A fost o atmosferă de solidaritate, în care președintele național al ACoR, Emil Drăghici, a subliniat, încă o dată necesitatea de solidaritate între primarii rurali, indiferent de culoarea lor politică, pentru a face un front comun în fața acestui guvern, care nu de puține ori a ignorat legile țării, domnia sa, amintind, aici, diferența cuantumurilor salariilor dintre primarii de la orașe și comune, spunând că „la atribuții egale, salariile sunt diferite”, dar amintind și alte greutăți cu care se confruntă administrațiile rurale.
Emil Drăghici a invocat, în discursul său, și poziția politică importantă pe care o are senatorul de Olt Paul Stănescu, cel care poate să intervină pentru a pune lucrurile în ordine, pentru că „domnia sa este unul dintre cei care cunosc nevoile de jos”. O impresie bună, la această cinstită adunare, a făcut ing. Mircea Velica, fostul primar al comunei Izbiceni, al doilea conducător al ACoR Olt, după regretatul ing. Ion Iordache, fost primar al comunei Brâncoveni. Mircea Velica i-a predat, cu ani în urmă, această misiune lui Gheorghe Tiutiu Florin, fapt care s-a dovedit a fi unul foarte inspirat, având în vedere realizările primarului comunei Nicolae Titulescu, în ceea ce privește Filiala ACoR Olt, precum și menținerea frontului comun al tuturor primarilor, în lupta cu greutățile vremii. Veteranul Mircea Velica a făcut un apel de sprijin conducătorilor C. J. Olt, dar și celor ai Instituției Prefectului din județul nostru, felicitându-l încă o dată pe urmașul său, Gheorghe Florin Tiutiu, pentru inaugurarea noului sediu ACoR Olt, modern și primitor, care se află la dispoziția tuturor primarilor rurali din Olt, în Slatina, pe strada General Aurel Aldea, nr. 33 A, bloc E 2, scara A, etaj 5, apartament 23.
Linia Întâi urează tuturor conducătorilor ACoR, precum și membrilor acestei organizații un Crăciun Fericit și La Mulți ani cu bine!
Dumitru Sîrghie