Recent, la Colegiul Tehnic „Matei Basarab” din Caracal s-au desfășurat o serie de activități cu conținut ecologic, după ce instituția de învățământ a fost acceptată în cadrul Proiectului Eco Școala, în urmă cu șapte ani de zile. Scopul a fost acela ca, pe lângă activitățile științifice și practice derulate, elevii să fie sensibilizați și motivați pentru formarea unor conștiințe responsabile, în raport cu distrugerea mediului, proces devenit aproape necontrolabil.
„În colegiul nostru, Proiectul Eco-Școala se derulează de șapte ani și jumătate. De-a lungul acestei perioade, în cadrul proiectului, au fost realizate o gamă variată de activități, motivate de evenimente ecologice distincte. Marșul tinerilor «Iubește Caracalul curat» a fost organizat de către școala noastră în vederea sensibilizării locuitorilor municipiului nostru, pentru menținerea unui mediu curat și sănătos. Elevii au participat la acest marș cu bannere, ce aveau înscrise slogane mobilizatoare pentru protecția mediului”, a declarat prof. Marina Samiee, coordonatorul proiectului.
A mai fost organizată și activitatea intitulată „Ziua Pământului”, fiind un bun prilej pentru elevii școlii de a-și valorifica potențialul creativ. Ei au fost dirijați să-și imagineze momentul aniversar, ca pe un Party, între Planetele reunite, pentru a o serba pe Terra, personificarea pământului. Ideea a motivat elevii, care s-au întrecut în a reprezenta și în a reda, printr-un limbaj vizual particular, Veselia, Bucuria și Prietenia.
„Magia Reciclării” a fost genericul desfășurării în școală a unei serii largi de activități în care s-au implicat toți elevii liceului, activități care i-au solidarizat în acțiuni de recuperare și reciclare a materialelor, de ecologizare și mobilizare a tuturor, prin materiale promoționale inedite sau expoziții care evidențiau astfel de activități în raport de Calendarul ecologic anual.
„Toate aceste activități au antrenat elevii, au schimbat conduite și mentalități. Elevilor li s-a oferit posibilitatea să descopere expresivități inedite ale materialelor din natură. Astfel, au realizat portrete și mărțișoare în tehnica colaj-elemente vegetale. O altă inedită experimentare a fost prilejuită de propunerea oferită copiilor de a descoperi farmecul transformării obiectelor funcționale în obiecte estetice. Astfel, aceștia au fost solicitați să transforme diverse materiale reciclabile în obiecte de contemplație”, a mai spus prof. Marina Samiee.
Ionuț Dumitrescu