„Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul și pe patru,
Totuși tu ghici-vei chipu-i,
Și de plânge, de se ceartă,
Tu în colț petreci în tine
Și-nțelegi din a lor artă
Ce e rău și ce e bine.”
Mihai Eminescu – GLOSSĂ
Teatrul este uneori o formă de evadare din cotidian, o încercare de a-ți asuma, ca om, fie replici banale, fie condiția de instanță divină, în funcție de felul în care percepi actorii sau viziunea artistică.
Ne naștem mai mult sau mai puțin actori pe scena vieții, pe care interpretăm un rol învățat, sau ne asumăm improvizația, ghidați de soartă sau de întâmplare.
În acest iureș al zborului către necunoscut, a venit vestea că Florin Beciu a interpretat rolul Omului care a cunoscut moartea. E greu să descrii ce simți când afli că un om drag nu mai este. Îți amintești ultimele întâlniri, planurile, visurile, neștiind că NICIODATĂ este cuvântul care vă va semna viitorul.
Ce poți să spui despre Florin Beciu? Că a iubit teatrul? Că ne-am cunoscut în urmă cu aproape 10 ani prin intermediul unui prieten comun pasionat de teatru și că Florin își dorea să le insufle copiilor din Slatina taina interpretării? Din păcate, proiectul lui în Slatina a eșuat, dar a prins viață în Caracal, unde a devenit un model pentru tinerii dornici să cunoască tainele teatrului.
Când vorbea despre teatru, Florin se transforma total. Simțea fiorul, trăia poezia și transmitea trăirile tuturor celor din jur. A ars cu patimă pentru artă, așa cum arde o țigară pe buzele unui rostitor de absolut.
De acum, trebuie să ne sincronizăm cu timpul vorbind la trecut despre Florin Beciu, deși în suflet îl vom simți mereu la timpul prezent.
Dorind să-l simt încă visând, am căutat în memoria telefonului printre mesaje și am găsit unul din care speram amândoi să ne revedem pe scena trăirii poetice:
„Salut Victor, frumoase gânduri împărtășești în spațiul ăsta anost. Felicitări sau bravo sau nu știu cum să zic… Când publici vin cu tot dragul să îți recit gândurile. Cu drag, Florin Beciu.”
S-a lăsat cortina. Actorul a plecat și în Teatrul din Caracal se aude ecoul aplauzelor din trecut! Pe curând, Florin Beciu!
Prof. Victor Iacobescu