Incredibil… În ziua de 29 martie a c., actorul și regizorul Nicu Popa a citit maiestuos un text și un poem, despre îndumnezeire, absolut inedite, semnate, cu decenii în urmă, de PAN. M. VIZIRESCU. Cine ar fi crezut atunci că va pleca așa curând la stele… Nu-mi vine să cred… Când am văzut știrea despre moartea lui, în dimineața asta, am crezut că e doar o glumă proastă… N-am cuvinte… Mă gândesc și eu ca naivul: Oare dacă n-ar fi citit acele texte premonitorii, s-ar mai fi întâmplat această tragedie?
Iată ce a citit Nicu în acea zi:„În mine, există o dorință a binelui, mai mult decât îl pot gândi eu;
există o dorință a iubirii care mă face mai bun și mai frumos;
există un dar de a-mi înălța cugetul, mai mult decât am izbutit până acum;
există dorul de a cunoaște bucuria desăvârșirii , pe care nu o pot gândi în toată măreția ei;
există dorul de a cunoaște mulțumirea faptei bune, fără laudă și fără răsplată;
există dorul de puritate, de primenire sufletească, mereu, ca pentru o sărbătoare, poate cea mai frumoasă, a vieții;
există dorința de a putea trece mereu peste mine, așa cum fac acei sportivi care luptă spre a se întrece mereu în săriturile la înălțime;
există o sete care mă soarbe în adâncimea lucrurilor;
există dorința de a fi vrednic să mă pot ospăta la Cina cea de Taină;
există dorința de a cunoaște adevărul și de a nu-l pângări cu niciun chip;
există dorul părerilor de rău, pentru ceea ce n-am făcut bine și, mai ales, pentru zădărnicirea binelui;
există dorința de a mă mulțumi cu puținul pentru trebuințele lumești și de a nu cădea în lăcomie.
Aș vrea mereu să se împlinească rugăciunea tatălui meu pe care mi-a spus-o în împrejurări grele: „Ajutorul tău nu e de la oameni, ci de la Dumnezeu.” Întocmai așa l-am simțit. Aș dori, mai presus de toate, viața mea să urce în deplină cunoaștere treptele mântuirii…
Aș vrea să trec în împărăția de veci cu liniștea cugetului împăcat și să simt chemarea lui Dumnezeu. Aș vrea ca și cel de lângă mine să mă iubească, precum îl iubesc eu și mă rog pentru el.
Niciodată nu m-am îndoit de binele pe care mi-l aduce rugăciunea și puterea ei ocrotitoare.
Mărturisesc aceste dorințe și câte altele ar mai fi, fiindcă simt cum umblă Iisus la sufletul meu, știind că am trebuință de El și că fără El aș fi piatră seacă sau mlaștină spurcată”.
Te-am deșteptat
Te-am deșteptat din somnul adâncit,
În care te-adunasei obosită.
Ai tresărit și n-ai mai adormit,
Luată în vâltori de-o noapte chinuită.
Rău mi-a părut, c-atât ai suferit,
Dar poate-așa-ți vei recunoaște vina
Atâtor nopți, când tu m-ai pătimit,
Cu asupriri ce-mi spulberau odihna.
București
26-27 ian. 1979
Ora 3 noaptea
Pan”
