Adio, iubite Nicomah!

La moartea Președintelui de onoare al Asociației Culturale „Fiii si Prietenii Caracalului”, marele om de cultură, scriitorul Nicolae-Paul MIHAIL

 Vestea decesului maestrului Nicolae-Paul Mihail a căzut ca un trăsnet peste noi, membrii Asociației Culturale „Fiii si Prietenii Caracalului“, în acea zi de marți, 19 martie 2013. …S-a frânt un brad. A căzut un stejar…

Sintagmele de mai sus nu pot ilustra total  durerea pricinuită de trecerea din lumea cu dor în cea fără dor a celui care a fost scriitorul cu har, scenaristul prolific, epigramistul incomparabil, membru al atâtor cenacluri și societăți românești de mare forță și anvergură literară, format la școala Colegiului Național “Ioniță Asan” din Caracal, Nicolae-Paul Mihail.

S-a născut la 3 iulie 1923, la Caracal, unde urmează și clasele primare, dar primele clase secundare le face la Liceul „Sf. Sava” din București. Urmează cursurile Colegiului Național „Ioniță Asan” din Caracal, susținând Bacalaureatul la Râmnicu Vâlcea în 1942. Sublocotenent de jandarmi după absolvirea Școlii militare și veteran de război, este ofițer activ de jandarmi până în anul1953, an în care a fost pensionat medical. După încheierea războiului, a urmat cursurile Facultății de Drept. La 9 mai 1988, a fost avansat la gradul de colonel în rezervă, îndeosebi pentru merite literare.

A publicat 21 de volume de proză, versuri și epigrame: Femeia cibernetică (1969), Demascarea lui Turnesol (1971), Potirul Sfântului Pancrațiu (1971), Războiul undelor (1971), Dispariția profesorului (1974), Damen-Vals (1975), Sub aripa vântului de noapte (1980), Întâmplări ciudate la miezul nopții (1984), Aventurile unui soldat de plumb (1993), Endograme (1998), La roata norocului (2000), Ce mi-ai pus, fă, nebuno, în cafea? (1983), Haiducii (2003), La trântă cu Hercule (2004), Misterele Bucureștiului (2004), Cupa lui Socrate (2006), Mănușa de catifea (2006), Genoveva de Trabant (2009), Trandafirul galben (2009) și Allegretto 2010.

Împreună cu Mihai Opriș, în 1966 a realizat scenariul de film Haiducii. A scris zece scenarii de film, împreună cu Eugen Barbu: Urmărirea (1971), Un august în flăcări (1974), Drumul oaselor (1979), Trandafirul galben (1982), Misterele Bucureștilor (1983), Masca de argint (1985), Colierul de turcoaze (1986), Totul se plătește (1987), Martori dispăruți (1989) și Lacrima cerului (1991).

A publicat sute de articole în ziare și reviste locale și naționale.Membru al Uniunii Scriitorilor din anul 1967, membru al Societății scriitorilor olteni din Craiova, din 1995, membru fondator al Uniunii Epigramiștilor din România, din 1990, membru al Asociației cineaștilor din România, din 1996, membru al numeroase alte societăți și asociații culturale din București, Sinaia, Galați și Craiova, și-a iubit și onorat ca nimeni altul orașul natal, cu prezența sa activă, de factură excepțională, timp de aproape 70 de ani. Deși a avut reședința la Sinaia, a fost nelipsit din viața spirituală a Caracalului, petrecându-și mult timp alături de prietenii săi de toate vârstele. Și la Caracal, a făcut parte de-a lungul acestor ani  din mai multe asociații, cenacluri și societăți: Cenaclul literar „Haralamb Lecca“, Asociația culturală „Marius Bunescu“, Fundația culturală „Romanațiul“.

În anul 2008, a susținut fără rezerve înființarea Asociației Culturale „Fiii si Prietenii Caracalului“, fiind membru fondator al acesteia și Președinte de onoare. A contribuit până în ultimele sale clipe la realizarea revistei asociației noastre „Vitralii romanațene”, ultimul său articol urmând a fi publicat în numărul viitor.

La 3 iulie 1998, cu prilejul împlinirii vârstei de 75 de ani, i-a fost acordat titlul de Cetățean de Onoare al Orașului Caracal.

Mai avea 100 de zile și ar fi făcut 90 de ani. Era apelat „Nea Nicu” de către majoritatea prietenilor. Nicomah era pseudonimul cu care i se adresau scriitorii, literații, colegii de breaslă, lumea avizată a condeierilor români, iar cei mai tineri, ciracii, îl adulau cu pe drept justificatul apelativ: „Maestre!”

Născut în străvechiul oraș Caracal, neam de spiță perenă, Nicolae Paul Mihail s-a identificat timp de aproape 90 de ani cu viața orașului natal.

Om de omenie fără cusur, a intrat în conștiința cetății ca unul din cei mai iubiți pământeni ai Romanațiului. Scrisorile lui, ocazionate de manifestări locale la care nu putea participa, purtau invariabil destinația: Caracal – „Romanați”.

Avea rarul dar și un farmec unic de a se face iubit, simpatizat și respectat de cei care l-au cunoscut. A vorbi despre el este superfluu. El, OMUL Nicolae Paul Mihai, Nea Nicu, Nicomah, Maestrul rămâne în conștiința noastră prin creația sa artistică și literară, zestre uriașă de patrimoniu cultural național românesc. A fost un spirit enciclopedic ieșit din comun, dotat cu o memorie fabuloasă. Era întâiul în orice domeniu spiritual oricât de sofisticat. Știa orașul „pe dinafară”. Cu ochii închiși, printr-un simț aproape paranormal, îți preciza fiecare locșor, fiecare casă pe lângă care trecea, neomițând să facă “ad-hoc” istoria acestora. Pentru noi caracalenii, prietenii lui, prezența sa era cuceritoare, mobilizatoare și prilej de adevărată sufletească sărbătoare. Avea aici rude, colegi, frați de cruce dar, mai ales, prieteni. Miile de prieteni regretă profund dispariția sa iar cei ce nu l-au cunoscut împărtășesc azi părerea de rău că nu i-au fost aproape…

A fost înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul Orașului din Sinaia, în ziua de joi, 21 martie 2013, în prezența unui numeros grup de prieteni și colegi de asociație din Caracal. Au fost prezenți membri ai Uniunii Scriitorilor, ai Uniunii Epigramiștilor din România, veterani de război.

Nea Nicule, fie ca Domnul să te așeze la Dreapta Lui! Adio, prieten rar! Adio, Nicomah! Adio, Maestre!

 Profesor Florian PETRESCU
Col. (r) Nicolae POPESCU
Foto: Minel Pisică