Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt a oferit, în anul 2024, servicii și măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă, în urma cărora au fost încadrate în muncă 4.460 de persoane.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 decembrie 2024, 2.229 au peste 45 de ani, 806 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 692 au între 25 și 35 de ani, iar 733 sunt tineri, sub 25 de ani. În funcție de rezidență, 1.975 persoane angajate în perioada de referință provin din mediul urban, iar 2.485 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale si postliceale (1.726), urmate de cele fără studii și cu studii gimnaziale (1.482), profesionale (998), 254 fiind cu studii universitare.
„Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Olt, în anul 2024, 4.062 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activității de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele AJOFM Olt.
Pentru integrarea pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenției în a cărei rază au domiciliul sau reședința beneficiază de pachete personalizate de măsuri active, prevăzute de Legea nr.76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată.
Astfel, în anul 2024, numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale, privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 15.849 persoane”, a declarat Constantin Cîtu, director AJOFM Olt.
Mihaela Sîrghie